Luptele sunt văzute de multe ori ca fiind sporturi agresive care îi sperie pe necunoscători și îi duc cu gândul la brute cu mâini rupte și knockout-uri. Nu zicem că asta nu e o perspectivă validă, dar avem și motive să ne placă, dat fiind că unii din cei mai de succes români pe care i-am putut urmării în ultimii 25 de ani sunt sportivi ca Doroftei, Bute și Moroșanu.
Fiecare dintre ei a concurat la cel mai înalt nivel din sportul lui și a avut foarte mult succes. Doroftei e dublu medaliat olimpic, Bute n-a pierdut niciunul din primele 30 de meciuri pe care le-a avut, iar Moroșanu ține până în ziua de azi recordul pentru cele mai multe victorii consecutive din SUPERKOMBAT și are locul 1 în inimile noastre pentru reclama lui de la Cotnari.
Deși fiecare dintre ei are CV de killer, toți spun cu blândețe că nu ajungeau cine sunt dacă nu erau disciplinați sau dacă luptau cu emoție și mai mult de atât vorbesc despre cât de important e pentru ei să inspire generații noi de luptători.
De asta în ziua de azi pe lângă că apar din ce în ce mai multe academii de lupte cum sunt Academia Cătălin Moroșanu, Absoluto Fighting Center, Daos Combat și Two on One Academy, sunt și mulți sportivi care concurează în competiții internaționale și fac tot ce pot să promoveze înspre mainstream diversele forme de luptă pe care le practică.
Nicolae Negumereanu și Ion Cuțelabă (care e din Chișinău dar ce contează) sunt ambii luptători de MMA care concurează în UFC la categoria Light Heavyweight (adică semigrea). Niciunul nu e în top 15 în momentul de față, dar Cuțelabă a avut meciuri cu luptători extrem de cunoscuți ca Jared Cannonier, Magomed Ankalaev și Johnny Walker în timp ce Negumereanu s-a luptat chiar și răcit doar ca să profite de șansa de a concura în cea mai cunoscută organizație de lupte din lume.
Culmea, nu băieții au fost primii români în UFC. Onoarea asta îi revine Cristinei Stanciu, care din păcate nu mai concurează de câțiva ani, dar trebuie menționată obligatoriu.
În MMA îl mai avem și pe Ion Pascu, care a luptat în Bellator și e cunoscut ca fiind partener de antrenament cu Conor McGregor (de care poate ai auzit zic și eu).
Pentru cine urmărește deja UFC-ul, știți sigur de Adesanya și Pereira care se terorizează reciproc dinainte să facă vreunul din ei MMA. Ambii au fost campioni în Glory, cea mai șmecheră organizație de kickbox în care se bate și Overeem și în care avem și noi câțiva luptători în momentul de față.
Benny Adegbuyi, care e Clujan crescut în Aiud, așa cum ai și crede după nume, e probabil cel mai de succes luptător român în momentul de față. Fiind al 6-lea cel mai bun kickboxer de la categoria Heavyweight, acum 2 ani Benny i-a dat KO cu un mare șut în ficat lui Badr Hari. Pentru cine nu a auzit de Badr, omul are 106 victorii în kickboxing și e o legendă, iar Benny era în mult pericol înainte să îl spargă.
Între timp, Benny și-a deschis și o academie de lupte în București, ceea ce e destul de epic pentru că dă șansa multor români să învețe în mod direct de la unul din cei mai buni kickboxeri din lume.
În Glory tocmai și-a făcut debutul și Sorin Căliniuc acum 5 zile, care deși a pierdut o decizie destul de controversială a luptat super bine și, la 26 de ani, mai are mult timp să devină unul din cei mai buni din lume.
Dacă până acum am vorbit de strikeri, e important ca orice fan de lupte să știe că MMA-ul a fost popularizat de fapt de grappleri, și anume de familia Gracie care a creat Jiu-Jitsu Brazilian. BJJ-ul e un sport mai puțin cunoscut ca cele menționate până acum, dar e extrem de prezent în România.
Nu putem scrie despre acest sport fără să îl menționăm în primul rând pe Claudiu Pătru. Omul e cea mai tânără centură neagră din România la 25 de ani, a ieșit locul 2 European și locul 5 Mondial și nu a pierdut un meci în România de când era minor cu excepția unei finale împotriva lui Daniel Mănășoiu, alt grappler român care e stabilit în America și se antrenează cu cel mai bun luptător de BJJ din lume, Gordon Ryan.
Claudiu e instructor la Academia Cătălin Moroșanu și promovează extrem de mult BJJ-ul pe social media, unde are și câteva short-uri care au devenit ultra virale. E parte din clubul Daos, unde se antrenează și predă și Sebi Curelaru.
Curelao nu e centură neagră și nu are rezultate la nivel internațional, dar este extrem de important în BJJ pentru că în puținul timp de când e cunoscut în lumea asta a promovat sportul în toate felurile posibile.
Pe YouTube are o serie de video-uri zilnice de la antrenamente, pe Instagram și TikTok face reel-uri și short-uri cu Claudiu care dau un mic insight în ce înseamnă BJJ pentru necunoscători și are chiar și piesă cu Azteca.
Sunt mulți grappleri notabili de la cluburi de prin țară pe care i-am mai putea menționa, dar cel mai important e Marc Bălășescu de la Absoluto, care nu doar că a câștigat un titlu european la BJJ, dar a făcut-o de 2 ori, o dată la centura albă în 2019 și odată la cea albastră în 2022.
Fie că ne amenințăm în trafic, ne smardoim în comentarii pe internet, sau ne luăm cu rudele de sărbători, românilor clar le place bătaia. Dar ce sperăm este că prin acest articol am putut să vă deschidem ochii și asupra laturii fine din spatele ei și că urmărindu-i pe sportivii pe care i-am menționat aici o să descoperiți că bătaia corectă poate fi și frumoasă.




















