Nu e vreun secret că ne-am lansat shop, deci sperăm că vă era clar că la un moment dat o să vină ziua în care vorbim și despre hainele pe care le vindem pe acolo, numai că azi suntem aici să facem mai mult decât doar atât.
Cu ocazia faptului că în afară de Untold și vacanțe nu prea mai e vreo cheltuială mare pentru restul verii, suntem aici să vă povestim despre ce haine am văzut pe stradă care ni se par nouă tari de purtat restul verii, indiferent că-s de la noi de pe site sau nu.
Pentru început, evident că trebuie să punem puțin accent pe propria noastră colaborare cu KRCKBRND, care are cam tot ce e esențial pentru vară, cum ar fi bucket hat-ul reversibil care pe o parte are logo-urile noastre, iar pe cealaltă o grămadă de variații de lettering pe care le găsiți și pe un tote bag, un short și un maieu, toate hoodcrafted in Dristor din materiale premium.
-
Short Jersey
299.00lei -
Maieu Jersey
399.00lei -
Bucket Hat Reversibil
249.00lei -
Tote Bag
199.00lei
Iar dacă tot vorbim de collaburi, unul pe care noi nu-l avem în ofertă, dar care ne-a spart enorm, e cel dintre Take No More și Sneaker Industry, care include 2 tricouri cu mânecă scurtă și 2 long sleeve-uri cu măști, samurai și graffiti pe ele.
Grafica e 10/10 după părerea noastră, iar calitatea dacă e aceeași ca la restul produselor cu branding Sneaker Industry pe ele, ar trebui să țină multe veri de acum încolo.
A, iar în cazul în care cumva nu e pe gustul vostru colaborarea asta, atât Take No More cât și o grămadă de alte trupe românești cum ar fi frații noștri de la Tourist, cei de la Rotheads, Grinder și multe alte trupe au lansat chiar ieri linii proprii de merch împreună cu cei de la Orange Gorilla Records.
Dat fiind că vorbim de vară, capitolul tricouri ar putea să ne ocupe tot articolul, dar o să ne rezumăm la două branduri care ne-au plăcut nouă rău de tot în ultimul timp.
Unul e Antronix, care face tricouri cu grafici mari și psihedelice uneori mai caterincă, alteori mai cu mesaje sociale și politice pe care în curând o să le găsiți și la noi pe site, iar celălalt e Doctor BU, care lucrează într-un stil deosebit pe care l-am văzut foarte rar prin România.
Tricourile lui sunt făcute prin decolorare, ceea ce înseamnă că ce vezi pe ele ca design nu e printat, ci e efectiv rezultatul unui proces chimic care prin arderea materialului a scos nuanțele de maro și portocaliu.
Deci dacă reziști cumva în negru pe vremea asta, nu prea sunt multe alte opțiuni mai bune de tricouri produse în România pe care o să le găsești la banii ăștia.
În același timp, tricourile și pantalonii scurți deja sunt uniformă de vară unisex la nivel mondial, toată lumea are câteva variante diferite în dulap.
Unde ne e nouă greu în fiecare an e la accesorii care să ne facă să arătăm de parcă am ieșit la mai mult decât o tură de parc.
V-am zis deja de tote bag-ul nostru făcut în colaborare cu KRCKBRND, dar pe lângă el, mai avem pe shop și gențile OYA! de la BAVI FEELING care sunt atât de catifelate că prima dată când am pus mâna pe una am crezut că e o bucățică de nor care vine în 2 culori: un verde fresh și un negru misterios.
-
Odette „Petite Velvet” Edition OYA! Bag
250.00lei -
Oliver „Petite Velvet” Edition OYA! Bag
250.00lei
Iar dacă sunteți mai degrabă pe punkăreală decât glam și nu purtați genți, avem lănțișoare și brățări de la Obskura care pe cât sunt de meticulos lucrate și plăcute de purtat îți sar în ochi când de fiecare dată când le vezi.
Pe ele e posibil să le fi văzut chiar și la Beach, Please! anul ăsta ca parte din ținuta custom pe care i-au pregătit-o cei de la VIDIN WAS TAKEN lui Ian pentru că a venit accesorizată cu un lanț de pantaloni Obskura și complementată pe mână cu un inel de la Forged Vintage, o combinație care nouă ni se pare genială.
-
Bracelet of Silence, Spikes of Truth
100.00lei -
Chains of Silence, Spikes of Truth
200.00lei -
Brățară Spiky Madness
100.00lei -
Lanț Spiky Madness
200.00lei
Forged Vintage, dacă nu îi știți, se ocupă de ceasuri, brățări și pandantive de metal unicate, impunătoare și deosebite rău de tot. Deși nu le găsiți la noi pe shop, ni se pare că se pupă perfect cu accesoriile de la Obskura de care povesteam puțin mai sus.
Am mai putea să povestim bine de tot de ce diferite haine de vară ne mai plac, dar până am termina deja ne-ar prinde Septembrie, deci sperăm că pentru moment v-am dat măcar o bază de la care să vedeți ce mai merge cumpărat pe final de sezon.
Iar dacă nu sunteți încă convinși de o direcție, puteți oricând să intrați pe www.curent.shop să aruncați un ochi și celorlalte haine pe care le avem pe acolo.






























