Într-o zi de primăvară acum o săptămână, fix pe când începea soarele să bată cât să-ți fie mai călduț, Fratele Alex ne-a chemat la o cafenea pitită pe după Cartof la o poveste.
Noi suntem prieteni de vreun an, de când ne lansam shop-ul și s-a ocupat el de toate pozele pe care le-am postat pe atunci și pe care le folosim pe site, dar dacă nu-l știți, asta e cam cea mai mică chestie pe care a pozat-o în ultimii 10 ani, iar povestea lui stă în felul următor:
În primul rând, e născut în Caracal și crescut în Buzău.
Când era mic și încă locuia acolo, tatăl lui, militar fiind, a trimis acasă o cameră compactă Nikon pe care a pus Alex gheara – singura cameră Nikon pe care a folosit-o el vreodată, de altfel.
Cu camera aia se juca când era mic, la modul că posta close-up-uri cu flori și cu rouă pe Hi5 în clasa a 7-a, apoi poze cu bmx-ul pe Facebook când era mândru de ce piese reușea să prindă de pe la tovarăși și să pună pe el, dar nu a început să fie pe bune nebun după poze până în clasa a 11-a pe la final, în 2013.
Atunci și-a strâns bani de un 400D, prima lui cameră profesionistă. S-a urcat în tren fix cu banii de bilet dus-întors până în București, cameră și 2 Happy Meal-uri.
S-a întâlnit cu băiatul de la care voia să cumpere camera în gară, l-a cinstit cu un Happy Meal până a testat-o, și-a luat și el unul și a plecat înapoi în Buzău.
De ce pare că a înnebunit atunci e pentru că pe drum a făcut 2000 și ceva de poze cu lumină proastă, cu bliț, fără bliț, cu lumea din vagon holbându-se la el, cum or fi fost ele până când a umplut cardul și a ajuns acasă.
Apoi a primit și o cameră pe film și a început să meargă prin târguri să-și cumpere filme expirate pe care le developa la un magazin de lângă blocul în care stătea.
La scurt timp după, și-a luat și primul job ca fotograf, la o discotecă la 30 de km de Buzău la care se punea muzică ușoară până la miezul nopții și apoi manele până se închidea.
Nici el nu se descrie ca fiind vreun mare talent pe vremea aia, ba chiar zice că nu înțelege de ce-l țineau băieții ăia angajat la cum îi ieșeau pozele, dar cumva a lucrat acolo cam un an și ceva, timp în care, weekend de weekend, s-a străduit să învețe să facă poze din ce în ce mai bune.
Din 50 de lei pe care-i făcea în fiecare seară în care era acolo, și o combinație pe care o începuse pe OLX în care vindea aparate vechi și filme expirate și-a tot pus deoparte până a reușit să-și mai ia echipament cu care să facă treabă mai departe.
Tot pe atunci a început să folosească și Facebook-ul spre avantajul lui.
Instagram-ul pe vremea aia încă nu era cum e acum, iar pe Facebook începeau să apară grupurile ca Sneaker Market Romania pentru prima dată, unde lumea se uita la albume de poze.
Fratele Alex s-a dus la un eveniment de streetwear din București cu trenul și a postat un album de poze de acolo, iar așa a intrat brusc și el în lumea asta.
Albumul a ajuns până la băieții care aveau Broxo, un retailer de sneakers, carora le-a plăcut destul încât i-au dat mesaj să-l cheme la București la o întâlnire.
S-a întors, a bătut palma cu ei, iar din întâmplare, fix când pleca de la întâlnire l-a sunat Bogdan Macovei de la Sneaker Industry să-l întrebe dacă n-ar vrea să vină să facă poze pentru ei (nu știm cum să transmitem un sunet misterios de premoniție a viitorului în scris, dar imaginați-vă că e aici).
Brusc era în discuții cu 2 din cele 3 magazine mari de sneakers din București din vremea respectivă și chiar dacă Sneaker Industry era preferatul lui dintre ele ca atmosferă și lume l-a refuzat pe Bogdan ca să-și onoreze înțelegerea cu Broxo.
Era în continuare în Buzău, urmând să termine liceul, lucra și la discoteca de lângă oraș, iar pe lângă mai făcea poze pe la majorate, nunți, botezuri și zile de naștere.
Cu discoteca n-a mai ținut-o mult, pentru că nebunia de a pune manele de la o oră fixă din seară evident că a însemnat că la un moment dat cineva a vrut să asculte o manea cu 15 minute mai devreme de program și a atacat DJ-ul atunci când a refuzat, iar asta a degenerat într-o bătălie care l-a forțat pe Fratele Alex să se pitească sub bar până când s-au deschis ușile și a reușit să scape nevătămat și cu camera în mână, jurându-se că nu se mai întoarce.
Nici cu Broxo nu a reușit să mențină legătura prea mult timp, pentru că a venit bacul, iar odată cu el a început să livreze mai greu și treptat și-a pierdut combinația.
Cu toate astea, s-a mutat la București, unde a început o facultate de istorie.
O vreme a rămas la cămin și s-a apucat să facă poze la Battle MC, unde mergea ca voluntar să mai facă câte-un leu, dar în ultimul an de facultate s-a enervat și s-a exmatriculat singur în prima zi din semestru.
Cu cuțitul la os în loc de diplomă, Battle MC-ul intrând și el într-o pauză pe atunci, a început să caute concerte și cluburi la care să poată să facă poze în București, până când a ajuns la Kultur de 2-3 ori și a văzut apoi un anunț pe Facebook cum că-și caută fotograf.
Uite așa a devenit el fotograful care a făcut pozele tuturor din Kultur din 2016 până în pandemie când s-a închis clubul de tot.
În aceeași perioadă, el fiind un fanboy PORC încă de pe vremea când produsele se vindeau pe site-ul lui Deliric care-și tot cumpăra sau primea cadou tricouri, șepci și alte haine pe care le poza și le urca pe Facebook și Instagram cu taguri către firmă până când, într-o zi, s-a trezit cu like și mesaj de la Deliric care-l chema la studio să stea de vorbă.
La fel cum era cu Sneaker Industry cu câțiva ani înainte (aici ar fi intrat din nou sunetul ăla de care ziceam acolo), mereu și-ar fi dorit să lucreze la PORC dar nu știa ce înseamnă asta și cum ajungi să faci așa ceva.
E, acum brusc, la o săptămână-două după ce s-a angajat în Kultur, era în studio-ul PORC, unde urma să facă o probă de 2 săptămâni să vadă dacă-l iau ca fotograf in-house.
Surpriză, l-au luat, iar așa, la 20 de ani, de la șomer lăsat de facultatea de istorie a devenit fotografUL peste noapte și culmea, sediul PORC din vremea aia și Kultur erau la o stradă una de cealaltă, deci dacă Joi, Vineri, Sămbătă și Duminică era prea obosit după o noapte de pozat în club și avea treabă a doua dimineață la PORC putea să doarmă acolo și era toată lumea fericită.
Cu toate astea, fiind atât de mic, nici nu conștientiza cât de serioasă e treaba până când s-a trezit în studio cu camera, luminile, fundalul și o colecție de haine de pozat care trebuia urcată pe site într-o săptămână.
I s-a dat cu pozele-n cap de 2-3 ori, dar până la urmă s-a învățat cu pozatul, cu editatul, cu viteza cu care se schimbau colecțiile și cu volumul de muncă care venea la pachet cu ele în care el se ocupa și de modele, și de călcat haine, și de programul zilei de poze.
În perioada cu PORC și Kultur a mai legat niște proiecte pe lângă, în mare datorită faptului că PORC împărțea clădirea cu o companie de producție numită Workhorse de la care mai prindea de lucru din când în când, dar după o vreme tot volumul ăsta a devenit prea mare.
Deliric și Ergo au decis să refacă tot site-ul PORC, iar proiectul ăsta l-a îngropat pe Alex.
S-a trezit cu obiectivul de a-și lua fiecare poză pe care a făcut-o vreodată unui produs și a o reface pentru site-ul nou, în paralel cu poze noi și weekend-urile la Kultur.
Timp de vreo 8 luni în care data de predare s-a tot apropiat, ajunsese să fie ori cu laptop-ul, ori cu camera în mână în fiecare moment în care era treaz, iar deși a reușit să livreze proiectul cu o întârziere destul de mică, a căzut de acord cu echipa de la PORC să se despartă după ce l-au terminat.
Atunci, în 2018, s-a auzit ecoul sunetulului de premoniție și toate planetele s-au aliniat.
În timp ce era în vacanță în afara țării cu iubita lui, Fratele a postat pe Facebook că a plecat de la PORC, iar Bogdan de la Sneaker Industry a văzut și i-a dat mesaj. Când s-a întors în București, s-au întâlnit, au făcut niște poze de test, iar de atunci și până acum încă fac poze împreună.
Pe perioada pandemiei, Kultur s-a închis de tot, iar Alex stătea în garsonieră cu teancuri de cutii Adidas pe care le poza pentru Bogdan și-și petrecea zilele în curtea depozitului Sneaker Industry la treabă.
Ba chiar mai avea și norocul de a fi căutat de restaurante care-i trimiteau mâncare la schimb pe poze pentru meniurile lor de livrare.
Perioada de când lucrează cu Sneaker Industry a venit cu super multe laturi frumoase, ca o excursie pentru o activare cu Havana la Electric Castle, unde acum e fotograf oficial apropo, și excursii pe la Cluj și Timișoara pentru evenimente Sneakers & Burgers, dar e departe de finalul poveștii lui Alex.
Pe lângă ce am povestit până acum, s-a apucat, tot din pandemie, să facă poze la fotbal.
El fusese fotbalist și îi plăcea de când era mic, iar fratele lui mai mic din întâmplare lucra ca designer grafic la o redacție de fotbal, așa că l-a rugat să-i facă rost de acreditare la niște meciuri fără spectatori de calificare pe care le avea România în vremea aia.
L-au ajutat cu acreditarea, s-a dus cu echipament complet inadecvat pentru așa ceva, dat fiind că făcea poze oamenilor în club și adidașilor în viața de zi cu zi, dar avea o curiozitate despre cum e atmosfera pe teren în timpul meciului și a simțit nevoia s-o îndeplinească.
Deși inițial nici nu cerea bani pe poze și nici nu avea neapărat intenția asta, a investit ce câștiga din alte proiecte și a cumpărat obiective și pentru genul ăsta de fotografie, iar treptat treaba s-a rostogolit până în punctul în care a reușit să prindă acreditare pentru UEFA EURO 2024, unde a pozat 5 meciuri.
A plecat la turneu în Germania cu un BMW fără aer condiționat cu care nici nu era sigur că mai ajunge înapoi, iar după ce a făcut poze la fiecare meci și le-a editat câteva zile, a dat să plece înapoi odată ce s-au terminat grupele și i s-a terminat acreditarea.
Fix în dimineața aia, și-a băut cafeaua cu o țigară în mână și laptopul pe capotă, a făcut un link și le-a trimis pozele câtorva jucători din echipă, chitit că a doua zi trebuia să ajungă în București să facă poze la Nostalgia.
A urcat la volan, a pornit, a condus pe autostradă murind de cald cât a putut până a simțit că-l ia cu leșin și a tras pe dreapta să ia o pauză.
S-a dus până la baie, și-a schimbat tricoul ud leoarcă cu altul mai puțin ud din geantă și s-a uitat în DM-uri, unde Ianis Hagi îl întreba dacă o să fie și la optimile de finală cu Olanda.
Deși Fratele Alex i-a explicat că nu mai are nici acreditare, nici cazare și că e pe drum spre București, Ianis a insistat să-i acopere costurile și să-i rezolve acreditarea astfel încât să vină înapoi după festivalul din weekend și să fie pe teren Marți, când juca România.
Zis și făcut, iar datorită evenimentului Alex a devenit și fotograf oficial al Superligii, ceea ce e una din ocupațiile lui din ziua de azi, alături de Sneaker Industry, festivaluri și o grămadă de altfel de evenimente tari, ca atunci când a venit Akira Nakai să facă Porscheurile alea recent.
Una din dorințele lui mari ar fi să ajungă la Champions League să pozeze și acolo o finală sau ceva, dar în afară de asta, prin țară, chiar dacă n-ai știut cine e Fratele Alex până acum, probabil ți-ai dat seama până acum că i-ai văzut pozele pe undeva, și nici n-am apucat să listăm jumătate din ce a făcut în ultimii 10 ani.
Iar în timp ce ne-am băut cafelele și ne-a povestit toate nebuniile pe care nu le știam despre el, ne-a zis că a mai editat niște poze pe care o să le vedeți probabil pe undeva zilele astea.
