În ultima lună, Sișu a lansat filmul ZILELE VIEȚII NOASTRE, un documentar făcut puțin freestyle în care se văd diferite momente din ultimii 10 ani ai vieții lui și în care se povestesc amintiri grele de ale lui și ale altor bagabonți din jurul lui.
Pentru cine nu e familiar cu el, e nevoie de mult context despre cine e Tudor Sișu ca să apreciezi ce se vede pe cameră și ce impact cultural are cu adevărat.
Sișu e una din legendele cele mai mari ale rapului românesc atât prin muzica lui cât și prin felul în care și-a trăit viața în fața tuturor fanilor pentru ultimii 30 de ani.
Viața lui a început în ‘77 în Sălăjan, un cartier din marginea de Est a Bucureștiului în care până în ziua de azi nu vrei să mergi în locul greșit la ora nepotrivită, unde a fost crescut de mama lui.
Mama lui Sișu lucra la un hotel pe când era el mic, ceea i-a permis să vadă foarte de aproape șmecheri îmbrăcați scump cu bolidul în parcare.
Asta, combinat cu faptul că el și cu tovarășii lui au rămas pe spate când au auzit prima oară casete cu hip-hop prin ‘89 – în care se identificau cu multe din temele de combinații de cartier – l-a făcut pe Sișu să intre în prima lui trupă de hip-hop în ‘94: Il-Egal.
În Il-Egal, alături de C-Nyk și Dani, Sișu s-a apucat să tragă piese pe casetofon cu un microfon de karaoke în timp ce băga beaturi de pe alt casetofon pe fundal.
Nu prea mai sunt amintiri din vremea aia pe nicăieri, dar undeva prin țară sigur mai există niște megafani care au casete bootleg de prin anii ‘90 pe care își băgau Il-Egal piesele.
Undeva între anturajele din jurul concertelor și studiourilor la care mergea pe atunci Sișu, în ‘96 l-a cunoscut pe Puya – care crescuse în cartierul vecin de Sălăjan, Balta Albă.
Oamenii au vibe-uit unul cu celălalt foarte repede, dându-și seama că au filme extrem de similare legat de cum se combină viață de stradă cu muzica și cu familia, lucru care i-a făcut să se și rupă de trupele din care făceau fiecare parte și să creeze La Familia în ‘97.
Unde a ajuns La Familia știe toată lumea.
În ‘97 au lansat albumul Băieți de cartier prin Cat Music, lucru care i-a ajutat să ajungă în urechile mai multor oameni decât ar fi fost posibil pe vremea aia ca artiști independenți, iar versurile lor despre viața la bloc într-o familie săracă și fără ajutor de la stat i-au băgat în sufletele tuturor românilor.
Au bubuit absurd de tare. Anul de după, în ‘98, au scos albumul Nicăieri nu-i ca acasă care a ajuns cel mai bine vândut album al anului din toată țara indiferent de gen muzical.
Până am intrat în 2000, La Familia avea deja 3 albume de pe care auzeai piese la AtomicTV și MCM, iar Sișu începea să o dea mai departe de cartier.
În perioada aia, La Familia a scos și un mixtape numit Dumnezeu e băiat de cartier (Oare?) care a fost primul proiect în care a ieșit la suprafață latura religioasă a lui Sișu.
Aici se simțea un conflict în interiorul lui Sișu dintre realitatea vieții lui de zi cu zi – în care vedea doar combinații, substanțe și pârnaie – și ce simțea în sufletul lui că e valoros în viață, adică apropierea de Dumnezeu.
Odată cu faima și banii care începeau să vină înspre el și Puya au venit și ochii poliției care nu halea explozia culturii de stradă în mainstream.
De asta, în Octombrie 2003, după încă două albume scoase cu La Familia, Sișu a fost condamnat la 3 ani de pușcărie pentru consum și trafic de droguri.
Nu suntem în măsură să presupunem despre ce se întâmpla acum 20 de ani, iar omul nu e nebun să-și facă autodenunț, dar pare că deși Sișu avea extrem de mult succes cu La Familia, viața de stradă era tot lucrul care îl ajuta să își câștige o existență.
După zisele lui, Sișu n-a scris niciun vers între 4 pereți, dar nici n-a avut timp să se gândească prea mult la viață cât a stat la rece.
La Familia și-a luat un mare capac în perioada asta prin faptul că B.U.G. Mafia a profitat de șansă și a înregistrat la OSIM marca “La Familia” pentru că nu o făcuse nimeni încă.
Asta însemna că, brusc, din punct de vedere legal B.U.G. Mafia era îndreptățită la orice profit făcut de La Familia, iar Sișu și Puya nu mai aveau voie să scoată nimic sub numele ăsta.
Mai mult de atât, oamenii i-au cerut lui Puya 15.000 de euro să-i dea numele înapoi.
Ca răspuns, Puya a scos una din cele mai gangsta piese din istoria României, Foame de Bani.
Toată atenția lumii era spre ei după faza asta și arestul lui Sișu, iar băieții au știut cum să o întoarcă în favoarea lor.
Piesa începe cu vocea lui Sișu pe apel din Penitenciarul Ploiești luându-se de Mafia și criticându-i pentru faptul că în loc să dea un sprijin grupului – adică să îi lase să folosească ăia 15.000 în ajutorul familiei lui Sișu cât timp el era la pârnaie – încearcă să-i ardă.
Apoi, pe restul piesei, Puya scuipă strofe în care-i acuză pe Mafia că se ascund în spatele avocaților și a legii în loc să fie bagabonți cum se dau pe piese, în timp ce poartă un tricou alb cu “Sișu Liber” scris pe piept.
După faza asta apele s-au liniștit, iar un an mai târziu, în Octombrie 2005, Sișu a fost eliberat condiționat din închisoare deși legea l-a ars din nou la scurt timp după.
În Iunie 2006, 9 luni mai târziu, l-au găsit iar cu marfă pe el și a început un proces nou, judecându-se în libertate după un arest preventiv.
Presa a făcut tot ce a putut să îi păteze imaginea mai tare decât o făcuseră deja toate problemele cu legea în scopul profitului, dezgropând orice se putea din viața lui pentru un ban în plus, dar Sișu a muncit mai tare ca oricând pe perioada procesului ăsta.
Împreună cu Puya au dat Mafia în judecată, și-au câștigat numele trupei înapoi și au scos un album nou La Familia în 2006 numit O Mare Familie.
A mai scos două albume solo – Vacanță în Mexic și Temnița Luminii – iar în 2010 a format o a doua trupă legendară împreună cu Dragonu’, Cedry2k și Pacha Man – Haarp Cord.
Cu Haarp Cord Sișu n-a scos extrem de multă muzică, apucând să facă un singur album până să se termine al doilea proces și anume Dragoste sau Frică, în Septembrie 2010.
În 2011, după un rezultat nefavorabil în proces, Sișu a fost închis din nou, de data asta până în 2013.
După ce a ieșit, a început să-și exploreze mai mult dragostea față de religie și să se apropie de cei doi copii ai lui.
În același timp, a rămas real față de viața pe care a trăit-o până atunci și a rămas în aceleași brigăzi cântând cu aceiași oameni cu care a crescut, numai că într-un fel nou.
Piesele lui au început să includă dume despre patriotism, valori de familie și religie, iar pe lângă propria muzică a început să promoveze și alți artiști de cartier prin Stradavarius.
Filmul ZILELE VIEȚII NOASTRE – care a fost lansat pe canalul Haarp Cord pe YouTube – te duce prin cum arată viața lui Sișu după toate trăirile astea.
În el, deși ne uităm la oameni care au schimbat lumea se văd niște personalități sincere care nu-și dau filme de vedete, ci doar trăiesc așa cum sunt: fac caterincă la un tenis de picior, bagă grătare în weekend, fac sesiuni de studio și merg la concerte prin toată țara.
Povestea lui Sișu derulează în continuare, deci e greu de tras vreo concluzie în momentul ăsta.
În același timp, dacă vrei să vezi direct de la sursă cum e viața pentru un pionier al hip-hop-ului românesc și cu ce grele vine la pachet, ZILELE VIEȚII NOASTRE e un film în care Sișu rumegă tot ce a trăit ca toată lumea să audă și să învețe din trecutul lui.
