Weekend-ul ăsta, la invitația lui Tripi și a echipei Saisho Fest, ne-am luat de mână cu Romania Registry și ne-am dus să ne uităm la drift-uri, curse și mașini modificate în feluri în care nici nu știam că se poate.
Înainte de toate, trebuie să recunoaștem că noi ăștia de la CURENT nu suntem cei mai pricepuți la motoare, valve, cambere și tot ce mai ține de mașini, așa că ne cerem scuze în avans pasionaților care o să ne înjure că n-am descris mai precis ce am văzut pe acolo, dar să știți că ne-a plăcut atât de tare la Saisho încât ne-am propus să începem să învățăm și o să devenim mai pricepuți și la asta.
Despre eveniment în sine ce putem spune e că încă de când am intrat pe poartă ne-am simțit că am intrat între oameni care iubesc ceea ce fac.
Evident, era plin de nave spațiale cum ar fi un Porsche 911 GT3 RS cu Weissach package, un Mercedes SL 600 V12 și o grămadă de M2-uri care ori n-aveau bară spate, ori aveau evacuări ridicol de mari și decupate în diverse forme ori aveau 6 faruri în loc de 2, dar mai mult decât mașinile în sine, ni s-a părut tare că o grămadă de lume era venită cu cortul să doarmă direct pe gazonul de la MotorPark și că, la modul general, atmosfera era ridicol de prietenoasă.
Am avut ocazia să povestim cu lume, să ne arate ce și-au făcut pe la mașini (nu vă supărați că nu știm să vă descriem mai în detaliu partea asta, vedeți în poze oricum ce avioane erau pe acolo, noi abia ieri am învățat ce e ăla camber) și, ceva ce înțelege tot românul probabil, ne-am uitat la curse.
Prima pe care am văzut-o, pentru că am ajuns doar ieri și am ratat main event-urile în sine, am prins Șpaneta Head-2-Head, o cursă între 2 Loganuri CUP, ceea ce sincer a fost superb ca introducere în lumea asta.
Apoi a fost una la care erau tot felul de mașini diferite de la Peugeot 208-uri la Miate și un M4, care din nou a fost super distractivă, mai ales că am încercat să ne băgăm până în gard unde ne destabilizau de pe picoare sunetele mașinilor, iar apoi, ca să ne permită să încheiem cu râsete, Victor Carapcea de la Monster Energy a fost mega drăguț și să l-a primit pe fratele de la RR în dreapta în mașină cu Dmytro Illiuk să dea lat pe traseu.
Nu vă putem povesti cum l-am găsit când s-a dat jos din mașină, dar vă putem spune că s-a râs cu poftă pe toate părțile.
În slide-urile de mai sus puteți vedea și voi o parte micuță din mașinile și experiențele de acolo, dar real, v-am sugera să stați cu ochii pe Table Japoneze care urmează să anunțe un eveniment și pentru toamnă.
Noi sigur o să fim acolo și pare că ne-am descoperit o nouă pasiune.




















