Scena muzicală în România e extrem de diversă, iar indiferent dacă ești fan Dani Mocanu sau Paraziții – sau al niciunuia dintre cei menționați – genurile cuprinse în ea au un lucru mare și frumos în comun: ura față de stat, sistem și problemele pe care ni le aduce el în viețile noastre.
Ce nu știm mulți dintre noi în schimb e că deși ne uităm la trupe de hip-hop din anii ‘90 ca fiind primele formații antisistem, punkerii și-o ardeau pe filmul ăsta încă de mult.
Metaliștii și rockerii sunt probabil deja familiari cu ce e punkul ca și mișcare, dar pentru ăia mai sănătoși la cap dintre noi, e o mișcare care se caracterizează cel mai bine prin refuzul de a se conforma cu norma manifestat prin freze neconvenționale, geci cu ținte și activități și versuri despre revoltă socială.
Punkul propriu zis ca mișcare a apărut undeva prin anii ‘70 în Anglia și America, dar a ajuns la noi pe la începutul anilor ‘80, importat din vechea Iugoslavie la Timișoara.
Primul grup de punkiști din țară, Gașca lui Bătrânu, și-a găsit casă undeva la periferia orașului, în cartierul Plopii – despre care se zice că e suficient de izolat încât era singurul loc în care putea exista așa ceva fără să afle Ceușescu.
Fiind doar niște tineri cărora le plăcea o muzică diferită, oamenii din trupa asta nu cântau despre cine știe ce, iar la doar doi ani după ce s-au asamblat ca trupă, ușor ușor s-a spart literalmente gașca, unii fugind din țară, alții creându-și familii.
Cu ei a murit și primul val de punk din România, deși nu pentru mult timp.
Undeva prin ‘85-86, au apărut două grupuri notabile noi de punk, a lui Brândușe și Pichi.
Grupurile astea nu-s neaparat memorabile pentru muzica pe care au făcut-o, ci pentru cultura pe care au ajutat să o dezvolte.
Undeva în istoria internațională a muzicii, punkiștii și metalhezii au început să se beefuiască, lucru care – deși eram încă în comunism și nu primeam știri din afară – a ajuns și la noi.
Pe scurt, deși au foarte multe în comun oamenii nu se halesc – un blog vechi de istorie a punkului spune că asta a fost accentuat și de faptul că unele din grupările astea OG din Timișoara se dădeau punkiștii și se îmbrăcau ca ei dar ascultau metal – ceea ce a dus la crearea unor zone delimitate clar în care se puteau desfășura.
Punkiștii aveau Piața Unirii, iar metaliștii Piața Traian. Oricine călca pe teritoriul celorlalți lua bătaie ca-n filme.
Cam așa și cu al doilea val de punkiști. Până la revoluție era foarte greu ca lumea să ajungă să înregistreze muzică de genul ăsta, așa că eram încă limitați la consumatori cât de cât discreți care își formau o cultură în jurul mișcării.
Totuși, imediat după revoluție a venit și al treilea val de punk.
Un grup de oameni dintre care Nexantes, Borneo, Malonyai, Ceausoglu, Ariciu, Sandu, Sarac, Lipan și încă câțiva începuseră să-și formeze niște ideologii clare pe care le-au pus apoi în piesele pe care le-au făcut ca fiind prima trupă punk românească, HAOS.
HAOS s-a dus departe și a creat o societate culturală nonprofit – numită Mișcarea Underground Timișoara – împreună cu primăria, ceva extrem de dubios pentru o trupă anti-sistem.
Oamenii și-au pus orgoliul deoparte, și-au dat seama că – fiind anii ‘90, o societate în construcție, bani puțini și toate celelalte probleme ale perioadei – singura lor șansă să găsească un loc în care să și poată să cânte era să ia niște bani de la stat și să își facă propriul lor club.
Au luat banii de la stat, au căutat stânga dreapta și au ajuns la subsolul unei cafenele care le-a fost cedată de proprietar – un domn cu care se înțelegeau ei bine care le făcea cafea foarte bună și ieftină.
De acolo au pus mână la mână, au curățat, au cărat gunoaie și au spart ziduri până au construit primul club de underground din România, care – deși nu era exclusiv pentru genul lor preferat de muzică – ținea seri punk.
Și uite așa, genul s-a răspândit mai departe în orașe ca Brașov – unde activa trupa PANSAMENT – și Craiova – unde se asculta muzică punk dinainte de revoluție și care a ajuns la un moment dat cel mai mare centru pentru punkiști din țară.
Aici s-au format câteva cluburi punk de-a lungul timpului, iar mai important s-au născut și două trupe, Antipro și TERROR ART – pe care a făcut-o Nexantes după ce a plecat din HAOS și care s-a numit mai întâi The Blockhead Breakers.
Ȋn 95, tot la Craiova, la Casa Tineretului, s-a organizat un festival/concurs unde au fost invitate tot felul de trupe de rock, metal și punk ca Iris, HAOS și TERROR ART.
Din diverse motive de la o sonorizare super proastă până la faptul că trupele punk au primit doar în jur de 15 minute pe scenă fiecare, publicul s-a agitat și cumva s-a ajuns la un scandal monstru cu poliția.
A doua zi, Adrian Sârbu a preluat știrea la Pro TV unde a prezentat-o ca și cum scandalul ar fi ieșit din cauză ca punkiștii erau de fapt sataniști, care a dus la urmărire penale pentru unii la pachet cu bătăi la ușă de la SRI și percheziții.
Nu zicem că e el de vină că bunică-ta zice că roacherii-s sataniști, dar sigur n-a făcut bine imaginii lor, deși mai multe publicații locale le-au luat apărarea celor implicați în scandal și au raportat despre cât de mulți oameni din scena de punk erau studenți la filosofie și tratau asta ca pe un grup de dezbateri.
Tot filosofii de la Craiova au fost și primii care au venit cu o ideologie clară pentru punkiștii de la noi, și anume nihilismul activ.
Ei văd lumea ca și cum nu mai are un cod moral în societate și aleg să își creeze niște societăți noi, micuțe, underground în care să își poată face viața așa cum consideră ei.
După faza de la Craiova, scena de punk s-a tot confruntat cu cenzură și defăimare până la finalul anilor ‘90 când a început treptat să dispară din ochiul public și să se blocheze adânc în underground.
În ziua de azi multă lume zice de punk că ar fi mort, dar nouă ni se pare că respiră bine și că iese în văzul lumii așa cum vrea el, în moduri pe care nu ni le prea imaginăm.
În România, cel mai des iese la suprafață în beaturile unora din melodiile Satra B.E.N.Z ca START sau în piese solo ale lui Killa Fonic ca UNFOLLOW HATE sau prin copiii care redescoperă cultura după ce-și iau hate că-s poseri pentru tricouri cu Ramones sau SEX PISTOLS pe ei.
Punk-ul clar nu e mort, doar se reinventează sub altă formă în fiecare val și cu fiecare generație care vine.
