Au fost 4 ani lungi de la “O.$.O.D. IV” și “Ș.E.F.” până la cel mai nou album Șatra B.E.N.Z., “8 Culcat”, care s-a lansat săptămâna trecută, pe 26 Mai.
Pentru mult timp, nici nu părea că mai vine vreodată un album Șatra.
Când s-a lansat primul single care urma să ajungă pe albumul nou, “DRICK”, în Iulie anul trecut, nu era anunțat că va fi parte din vreun proiect mai mare și nu părea că lucrurile se îndreaptă în direcția asta.
Singura altă piesă pe care o mai scoseseră băieții din 2019 încoace, pe lângă feat-uri pentru Azteca și DEM, a fost “Fii tot ce poți” cu Smiley, care e parte din soundtrack-ul filmului “Legații” în care au și jucat ei.
Fiecare membru al trupei părea că o ia în direcția lui în ultimii ani, fie că vorbim de muzica pe care au scos-o sau apariții pe la emisiuni ca Chefi la Cuțite, iar mulți fani au părut afectați de pauza asta.
În același timp, visualiser-ul de la “DRICK”, în care Șatra rupea scena la Neversea și publicul se haosa urât rău de tot, trebuia să fie un semn clar că Super ED nu minte pe refren când zice “Noi ne-ntoarcem la infinit”.
Pe la sfârșitul verii, au mai scos un single, deși în continuare nu au anunțat nimic despre album. Pe “Vara în Cartier”, unde e și un feat AlbertNBN, au dat un film de vară nesfârșită cu refrenul lui Guță care curge impecabil pe un beat chill și completează strofele tuturor.
Lumea deja probabil suspecta că vine ceva mai mult după ce am primit 2 piese noi la mai puțin de o lună între ele, numai că în Octombrie a lovit tragedia care a scos aerul din plămânii oricărui fan de hip-hop, indiferent dacă asculta Șatra sau nu.
După ce NOSFE s-a stins din viață brusc și neașteptat, a venit încă o pauză de la orice muzică Șatra. Pauza asta a ținut până aproape de Crăciun, când a apărut piesa “Prima Zăpadă”, pe care o cântă împreună cu EMAA.
Ce a devenit foarte clar cu single-ul ăsta e faptul că NOSFE, deși nu mai e fizic printre noi, va fi parte din ADN-ul Șatrei pentru totdeauna.
Durerea lipsei lui se simte în vocea fiecăruia și se vede pe fețele lor în clipul care a apărut fix în ziua de Crăciun.
După piesa asta, s-a luat pauză din nou până după ce a apărut “UNDERDOG”, albumul lui NOSFE, deși Lu-K a anunțat pe podcast-ul lui Speak că vor scoate un album de grup în Mai.
În ultima zi a lunii Martie, a venit piesa “Cimitir” cu Machanache.
Deși titlul ar putea duce cu gândul la o piesă serioasă, asta a fost cea mai clasică piesă Șatra B.E.N.Z. din toate cele care apăruseră până acum: hard, tâmpită și distractivă.
Cum altfel s-o dai când Keed zice pe refren “Te duc în cimitir, te fut în cimitir”?
La nu foarte mult timp după, s-a întâmplat ceva și mai epic de atât.
Pe 11 Mai, la Red Bull SoundClash unde se băteau Killa Fonic și Vama, Șatra s-a întors pe scenă cu Killa.
Am mai scris despre acest moment, dar era imposibil să nu te ia fiorii pe intro-ul pe care l-au pus pentru “Șatra se întoarce”.
A fost trist faptul că NOSFE nu era acolo cu ei, dar spiritul lui se simțea oricum, iar soția lui a fost acolo să reprezinte în locul lui.
Asta a dus la speculații că s-au împăcat pe bune și că și Killa va fi pe album – care se apropia, dar de care nu știa nimeni nimic – însă Keed insista în comentarii pe unde apuca pe Insta că nu e cazul.
Într-un final, data de lansare s-a anunțat și a și venit, așa că pe 25 Mai, cu câteva ore înainte de miezul nopții, ne-am lipit ochii de calculator să vedem care-i treaba.
La 10 seara a apărut, cu videoclip, piesa “OU, OU” cu RAVA și M.G.L. Hard rău de tot și clipul și piesa și refrenul și strofele tuturor, dar nici urmă de Killa.
În schimb, la miezul nopții s-a dat stop joc. A apărut albumul și nu știm de voi, dar pe noi ne-a spart.
C.S.T. a dat tonul primul cu un beat exagerat de hard, iar apoi Super ED a intrat direct într-un refren la fel de grav pe care erau și ad-lib-uri de ale lui NOSFE. După o strofă de la Keed, a venit și surpriza.
Killa Fonic e pe album – deși apare doar pe 3 piese.
Oricum, nu prea contează numărul de piese pe care apare, cât e frumos să vedem grupul care a dat startul trap-ului în România reunit, deși e păcat că nu e și NOSFE aici să ia parte fizic.
Prezența tuturor membrilor Șatra pe album i-a dat un vibe incredibil.
Sunt și piese care te fac să vrei să spargi pereții cu capul ca “START” și “NO CAP’, sunt și piese mai mature cu mesaje de iubire și lecții prin ele ca “Inima ta” și “Școala vieții”, dar sunt chiar și piese ca “VAG”, pe care nici nu știm cum să o descriem, sună doar a caterincă.
Toate ca toate, am primit mai mult decât ne așteptam și decât știam că putem lua din albumul ăsta. Se aude faptul că anii au trecut și că fiecare a crescut.
Totul sună fresh în timp ce Șatra e tot aia pe care o știm de la început, iar asta e foarte rar după atâția ani de muzică.
Bine, n-ar trebui să ne mire. Șatra nu e orice trupă și nu are cum să moară. Ne-au tot zis-o, iar acum e momentul să băgăm la cap: Șatra se-ntoarce la infinit.




















