După 4 ani de carieră extrem de neconvenționali în lumea muzicii în care am văzut-o peste tot de la URBANIST până la One True Singer, vinerea trecută, BRUJA și-a lansat în sfârșit primul album, SALEM.
Deși prezența ei de când s-a lansat a fost destul de discretă, BRUJA e una din cele mai puternice voci feminine din hip-hop – cu scuzele de rigoare pentru suprasimplificarea asta.
Pentru cine nu a urmărit-o din prima, BRUJA și-a făcut intrarea în scenă cu putere maximă în 2019.
După ce a lansat un mic demo al piesei Sunt Extraterestru pe colțurile neauzite ale internetului, DOC l-a băgat de seamă și a pus demo-ul într-un live de-al lui.
Nu știm exact cum s-a ajuns de la una la alta dar, la scurt timp după, fără să mai lanseze vreo piesă între timp, a devenit prima tipă invitată de PORC TV la URBANIST SESSIONS – unde a rupt gura târgului.
Pe parcursul a 10 minute, BRUJA a sărit de pe un beat pe altul ba cântând, ba rapuind de parcă s-a născut cu microfonul în mână.
Impactul clipului s-a simțit instant.
A strâns câteva milioane bune de view-uri pe YouTube și a dereglat mințile tuturor care l-au văzut pentru că, pe lângă flowuri haotice și dume nebune despre egipteni, a fost și prima noastră introducere către imaginea total neconvențională a BRUJEI – care a venit machiată ca din filme de groază.
După ce s-a plantat în mințile tuturor, a făcut un 180 complet în prima ei piesă lansată pe Seek Music, Departe.
Dacă la Urbanist venise pusă pe scandal și haos, pe Departe a arătat o latură diferită, calmă și nostalgică.
A împachetat piesa cu un clip superb, aproape film de scurt metraj, plin de simboluri pe care urma să le tot vedem și auzim în arta BRUJEI.
De la introducerea asta șocantă, pare că nici un album al vreunui artist care trece pe la Seek Music nu e complet fără ea.
Sigur i-ai simțit și tu prezența peste tot de la 8 Culcat și O.$.O.D. IV – unde țipa-n microfon cot la cot cu Super ED – până la Nanalien și albumele lui PRNY și DEM.
Deși s-a apucat de album încă din 2019, cândva prin pandemie a simțit că nu se regăsea în muzica pe care o avea pregătită pentru el și a simțit nevoia să îl ia de la capăt – indiferent cât însemna că se amână.
Uite așa au trecut rapid câțiva ani și ne-am trezit pe la mijlocul lui Septembrie, anul ăsta, când au început să apară primele teasere supranaturale ale albumului.
Primele două, un portret superb cu BRUJA într-o rochie roșie parcă scoasă din Eliade și un reel cu snippet de acordeon lăutăresc, ne-au dat de înțeles că inspirația pentru album va fi mai tradițională decât ne-am fi așteptat.
Mai mult de atât, ne-a tot plantat semințe cum că o să scoată piesă cu Adi Minune, lucru care s-a și adeverit atunci când au lansat TUTTI FRUTTI – la pachet cu cel mai atipic clip din toată lumea urbană românească – la câteva ore înainte de restul albumului SALEM.
Clipul e ceva fenomenal, cu acțiunea având loc la o nuntă țigănească cu mici, bere și manele la care apar PRNY și brigada 4226, și e plin de referințe către lumi diferite, de la rochia din Beetlejuice la sirena din Love, Death & Robots.
Deși TUTTI FRUTTI e un highlight mare al albumului, SALEM e plin de momente memorabile.
Deși nu l-a pus propriu-zis pe album, sufletul lui Mihai Trăistariu e și el pe piesa 3STARIU – unde apare ca invitat în schimb Rafoo – unde se dau dume cu citate din 3 Sud Est și Vadim Tudor de nu-nțelegi nimic.
BRUJA pare obsedată de fiecare detaliu din ce scoate, iar asta se resimte puternic pe tot parcursul albumului.
Până și coperta spate, cu tracklist-ul, e împărțită în 4 culori diferite, de la roz bombon la roșu turbat și alb-negru ca yin și yang. Culorile nu-s puse degeaba, ci reprezintă vibe-urile diferitelor piese.
Pe parcursul albumului, BRUJA ne trece printr-un mix de rap și R&B care inevitabil te bagă în cele mai puternice stări pe care le-am simțit pe vreun album românesc anul ăsta.
Cumva, deși știam intrând în album că BRUJA e imprevizibilă, tot există și momente surprinzătoare ca rezultat al talentului ei de a picta tablouri prin piese.
Pe MARIO, de cum începe prima notă deja parcă poți să-i vezi pe BRUJA și NANE îmbrăcați în Mario și Luigi cu punga de ciuperci după ei căutând-o pe prințesa Piersicuță prin București.
Între invitații de pe album îi mai avem și pe KOBE, Rafoo, RAVA, Super ED, Macanache, Alduts Sherdley și pe Lu-K Beats care, pe lângă că a masterizat albumul, a dat și o strofă rară pe NIAGARA.
PRNY a produs o mare parte din beaturi, dar i s-au mai alăturat C.S.T., EXPOSURE, BROKN, sfichy, Johnny, MVRCU, DEM, TZ, Joey Crack și Armand Popa.
Ca să facă roata completă odată cu lansarea albumului, BRUJA a anunțat și un concert în club NOOK mâine, pe 16 Noiembrie unde e de așteptat că o să se cânte multe piese de pe SALEM împreună cu RAVA, Alduts Sherdley și Super ED care vin ca invitați speciali.
BRUJA e o artistă cum n-am mai văzut până acum, ceea ce face greu de pus în cuvinte ce simți atunci când începi să îi digeri piesele, dar albumul ei e o experiență care trebuie trăită de orice fan al muzicii românești, fie că-i place hip-hop-ul sau nu.




















