În timpul cafelei de dinaintea haosului unei zile pline de muncă dintr-o Miercuri însorită, ne-am trezit fiecare cu câte-un mail care să ne amintească cum că mai târziu în seară, la 19:00 mai exact, trebuia să ajungem la Lossless.
Evident că nu l-am deschis, ci ne-am văzut în continuare de treabă, iar atunci când a venit vremea, ca să fentăm aglomerația, am luat-o la pas dinspre Romană până prin spatele intersecției dintre Carol și Moșilor într-o curte în care am dat nas în nas cu gazda noastră, George.
George e un brașovean pe care l-am cunoscut recent, căruia îi vibrează picioarele în timp ce vorbește și, printre altele, e manager de concerte, festivaluri și turnee și e atât de obsedat de muzică încât a creat această cameră de audiție muzicală în care se strâng câte 15 oameni cu un artist să-i asculte albumul și să vorbească împreună despre muzică așezați pe canapele confortabile.
Până să ajungem acolo, am intrat împreună într-un intrând din capătul curții în care era Vlad Flueraru așezat pe un scaun povestind unui cerc de oameni strânși acolo cu același scop ca noi despre cum a ajuns cu picioru-n ghips.
După ce a venit toată lumea, am urcat și a început treaba.
Camera în sine seamănă cumva cu o bibiliotecă decorată cu panouri de antifonare în loc de rafturi de cărți.
Are 3 rânduri populate de niște canapele atât de confortabile încât spre finalul audiției, când se mai lua câte o pauză între piese ne simțeam cum moțăim, iar ele sunt orientate spre sistemul audio și încă 2 fotolii, pentru artistul invitat și George.
George a servit pe toată lumea fie cu o apă, fie cu un pahar de ce și-au dorit fiecare, ne-a povestit despre conceptul din spatele camerei de audiție, filosofia lui legată de relația dintre artist, public și muzică, iar apoi s-a așezat cu noi.
Înainte să înceapă muzica, Flueraru ne-a povestit despre cum a copilărit în orașul Pedralba din Spania, după care a numit albumul pe care am venit să-l ascultăm, despre sentimentul de copil pe care-l scoate locul ăla din el și cum s-a întors acolo la apartamentul unui prieten, departe de job, griji și probleme, să scrie, producă și înregistreze o parte mare din piesele pe care urma să ni le pună.
Apoi a început albumul.
Experiența de ascultare e tare, dar nu suntem experți în muzică să fim în stare să v-o descriem în cuvinte. Ce putem spune e că sună de parcă auzi fiecare strat al pieselor individual, iar niciun bass sau distorsionare intenționată nu te zgârie pe ureche pentru nicio clipă.
Din întâmplare, și albumul e conceput ca o pauză de la viață pentru cine-l ascultă, iar asta combinat cu mediul în care eram, ambientul din cameră și faptul că eram puțini oameni au creat un mediu foarte confortabil.
Înainte și după fiecare piesă, lumea avea ocazia să vorbească cu Flueraru, dar nu într-un format rigid, ci putea oricine să-și împărtășească un gând, să întrebe orice sau să laude o dumă care i-a ieșit în evidență.
Asta i-a permis și lui să se deschidă foarte tare și să intre în povești despre trăiri și emoții din spatele muzicii, fie că erau lucruri pe care le-a văzut la oameni din jur sau chestii pe care le-a făcut el la rândul lui, ceea ce ne-a recalibrat și nouă percepția despre album într-un fel diferit față de cum l-am ascultat înainte să mergem la Lossless.
Nu știm dacă a fost o coincidență sau ăsta e tipul de lume care merge deobicei la genul ăsta de eveniment, dar mulți din cameră și erau ei la rândul lor producători, cântăreți și ingineri de sunet, iar după vreo 2-3 piese discuțiile au început să evolueze în dezbateri despre cum să descrii un sentiment într-o dumă pe piesă cel mai bine și ce sample-uri a folosit pe unde.
La un moment dat discuțiile s-au aprins atât de tare încât am terminat de ascultat un album de 34 de minute și 16 secunde în aproape 3 ore, iar deja spre final ne arăta voice memo-uri vechi de 5-6 ani de prin telefon cu dume și linii melodice și se râdea puternic.
Cu toate astea, și dacă doar stai în spate tăcut ca noi care nu simțeam că avem cu ce să contribuim peste întrebările și subiectele pe care le aduceau deja restul, nu e nicio presiune să participi în discuție, ci poți doar să stai și să absorbi toată informația pe care o aruncă restul lumii în aer fără să te simți nelalocul tău.
După ce s-a terminat toată treaba cu câteva cuvinte frumoase de la Vlad și George, a putut fiecare să mai meargă să discute cu ei și să afle una-alta, cum ar fi faptul că Lossless nu e doar pentru evenimente de genul, poate fi închiriat și așa, dacă ne mai ia cheful să ascultăm și alte albume pe care le vrem noi vreodată.
În același timp, evenimente ca ăsta se tot fac în continuu în cele 2 luni de când a pornit George Lossless. Deja a avut și cu Grasu XXL pentru albumul pe care l-a lansat acum, cu FAUST, cu Vlad Dobrescu, cu Phunk B și cu o grămadă de altă lume, inclusiv cu producătorul Sergiu Gherman, ăla care a câștigat un grammy pentru albumul lui Kendrick Lamar.
Odată ce ne-am săturat de vorbit și a început să ne ardă plămânul pe toți din cameră, am ieșit la o țigară de final, moment în care am simțit pentru prima dată cele 3 ore pe care le-am petrecut în cameră, unde, având perdelele trase, nu ne-am dat seama cum apusese soarele, iar într-un final ne-am luat rămas bun și am plecat în noapte spre casă.
