Anul trecut pe vremea asta, cu câteva zile înainte de cel mai mare concert pe care l-a organizat vreodată la Arenele Romane, Călin ne-a scos la masă, unde nu se putea opri din detaliat cu entuziasm toată evoluția concertelor lui de prima dată de când a urcat pe scenă la Hustle Festival din 2021, până la turneul care culmina cu acest concert în care evoluase show-ul până în punctul în care a urcat cu trupa live și a trecut prin 6 ani de piese, reinterpretând câteva din cele vechi în stiluri noi.
Apoi, ceva s-a schimbat.
Din public, unde am fost noi, concertul a fost tare rău. S-a cântat cu John Cena și clipul de la Ultima Noapte pe ecran, au venit pe scenă invitați speciali, a fost cu trupă, cu tot ce s-a promis, dar Călin n-a fost deloc fericit la finalul serii.
Presiunea pe care a pus-o pe el pentru a putea livra un concert atât de mare l-a făcut să nu se poată bucura deloc de moment, ci mai degrabă să treacă prin el mecanic vers după vers în așa fel încât singurul lucru pe care-l mai ține minte de atunci e cum se mai sprijinea de câte ceva după ecrane între piese ca să nu moară.
Datorită acelei lipse de bucurii pe care a simțit-o în cel mai mare moment din cariera lui de până atunci, anul ăsta a decis s-o ia în complet altă direcție.
Știa de la începutul anului că nu vrea să mai organizeze un spectacol la scara celui de la Arene.
Independența față de vreun label, deși are o echipă bună formată din tovarăși de-ai lui cu care lucrează de ani întregi deja, înseamnă că și el e destul de implicat în organizarea turneelor lui mai departe de ce face pe scenă, iar asta contribuie la presiunea de care vorbeam mai devreme.
Soluția lui Călin a fost să înlocuiască un concert la Arenele Romane cu a face o piesă de teatru pentru prima dată în viața lui cu obiectivul de a o pune în spectacol în primăvară.
A lucrat la un scenariu cu o regizoare, a gândit decorul cu scenografi, dar cu cât s-a adâncit în proiect și-a dat seama din ce în ce mai mult că era imposibil să-l ducă la capăt la nivelul la care ar fi vrut atât de repede, așa că l-a amânat către Octombrie.
Mai mult de atât, ca să scape puțin de tot ce și-a pus pe umeri cu spectacolul, un nou turneu și albumul la care încă lucrează și în momentul ăsta, a plecat singur de nebun cu mașina pentru o lună prin Europa în vară.
Cât timp a fost plecat, deși se aștepta că o să fie plin de întrebări legate de grijile pe care le-a lăsat acasă, se trezea super liniștit în fiecare oraș nou pe care-l vizita.
Apoi, când a venit vremea să se întoarcă în București, presiunea s-a întors instant.
Pentru următoarele 2-3 luni, s-a simțit din ce în ce mai prost cu cât s-a readâncit în album și în spectacol, până când a ajuns la concluzia că e o deconectare între felul în care se simte în timpul liber și atunci când muncește la lucrul care trebui să îl facă de fapt recunoscător pentru viața pe care o are.
S-a uitat înapoi la concertul de la Arene, care încă îl măcina, iar apoi și-a amintit de ultima oprire din acel turneu, de săptămâna de după de la Iași.
Acolo, într-o locație mult mai mică, evident, a rămas fără bilete de cu 2 săptămâni înainte de concert, dar a primit multe mesaje de la oameni care voiau să-l vadă, așa că le-a promis un al doilea concert, cap-coadă, la fel ca cel deja organizat, imediat după ce-l termină pe ăla în aceeași seară.
@denisa.t8 Sinaia – @calintatalvostru #iasi #timeout #calinacho #sinaiacalinacho
♬ son original – denisa
Momentul ăla, mult mai intim datorită circumstanței care l-a generat și a felului în care a făcut asta să decurgă restul serii pentru el și toți cei care au venit să-l asculte cântând s-a simțit mult mai frumos decât cel de la Arene.
Realizarea asta l-a ajutat să ajungă la concluzia că tot motivul pentru care pleacă în turneu anul ăsta, în care nici nu scoate album și nici nu sărbătorește vreo aniversare semnificativă ca anul trecut, e pentru că simte nevoia să urce pe scenă și să cânte cât de frumos poate în fața oricui vrea să-l asculte din plăcerea de a o face și de a putea improviza ce cântă și felul în care o face în funcție de publicul pe care-l are în față în seara aia și de cine e pe scenă lângă el.
Cel mai important lucru pentru el, mai mult decât să stea stresat să se întrebe dacă o să dea sold out unui concert mare, e că există niște oameni care vor să vină într-o încăpere să se simtă bine cu el, iar anul ăsta are de gând să interacționeze cu ei mai mult ca oricând.
A anulat spectacolul pe care-l avea planificat și a mutat începutul turneului la fostul hotel Intercontinental, o locație semnificativ mai intimă ca arena de anul trecut, dar cu o scenă la fel de nebună și o grămadă din tovarășii lui pe scenă cu el.
Săptămâna asta urmează să plece la Suceava și Iași, iar între alte 5 opriri prin restul țării, pentru prima dată în viață pleacă să cânte și în afara țării, mai întâi în Chișinău și apoi în Londra.
Pe afișul turneului pozează ca turist în fiecare dintre orașele prin care trece, dar real, mai mult decât o să apuce să caute pe hartă prin ele, în turneul ăsta o să caute ca pentru prima dată să se bucure cu adevărat de fiecare moment pe care-l are pe scenă.
@gel0zie #calinacho #calinacho #fyp #tour #ultimanoaptededragoate @calintatalvostru
♬ original sound – bubu ひ




















