Cum a transformat Alexandru Ranga

șobolăneala în artă
30 septembrie 2026

Pe vremuri de demult, pe când soarele strălucea nu doar pe cer, ci și în sufletele copiilor care golăneau pe străzile Bucureștiului, tânărul Ranga, la momentul respectiv un puști de 13 ani, își cumpăra prima placă de skate din magazinul Rulez.

Avea o mică gașcă de tovarăși cu care umblase până atunci prin Cișmigiu, iar care acum toți începeau să se dea pe placă împreună și să migreze puțin mai jos pe bulevard înspre skatepark-ul Eroilor.

Ajunși acolo, ei fiind nu doar micuți ca vârstă dar și la început ca skateri, abia dând câte-un ollie și maxim un kickflip, au rămas impresionați de ăștia mari care se dădeau bine și au început să se apropie de ei, devenind treptat o familie.

În această mare familie care șobolănea prin skatepark, Ranga avea un frate pe care-l considera concurența lui numărul 1 la skate și prietenul lui cel mai bun, anume pe George Nicolae aka Gonzales.

Cu el se dădea Ranga cel mai mult pe skate, se compara cel mai mult ca nivel de evoluție și pe el îl considera prietenul lui cel mai bun, iar prietenia asta i-a influențat enorm traiectoria vieții.

Când urmau să intre băieții la liceu, Gonzales s-a decis că vrea să dea la arte, iar Ranga, dacă tot începuseră drumul de skate împreună, s-a gândit s-o ia și pe drumul de arte după tovarășul lui, cu care a fost împreună și la meditații și la admitere.

Odată ce a intrat la Tonitza, a trebuit să treacă prin toate etapele clasice pe care le povestesc elevii de acolo.

A pictat și a desenat, dar nu era atras de a lucra în culori, ci îi plăceau mult mai mult lucrurile fizice, iar sculptura, odată ce a descoperit-o în clasa a 11-a, i-a gâdilat perfect nevoia de a construi ceva cu propriile mâini.

Cât a mai durat liceul, s-a jucat cu lut, pământ și ipsos și a învățat bazele sculpturii, dar fascinația lui reală în sculptură a apărut în facultate, când a descoperit lucrul cu metalul, un element care l-a atras semnificativ mai mult ca lutul sau lemnul prin simplul fapt că i se părea enigmatic și nu înțelegea, la momentul respectiv, cum se obține.

Skate-ul n-a rămas nici el uitat în viața lui Ranga după ce s-a apucat de arte, ci a avut și are în continuare o influență foarte mare asupra felului în care vede lucrurile atunci când vine vorba de munca lui.

E un moment bun de menționat că Ranga este un specimen rar de skater care se dă mongo.

Pentru cine nu știe ce înseamnă asta, un skater mongo e cel care dă talpă (adică își ia viteză), cu piciorul pe care îl ține în față pe placă, ceea ce nu doar că arată ciudat, dar e inconfortabil pentru majoritatea skaterilor și, ca rezultat, multă lume tratează acest stance ca fiind o blasfemie atipică sportului care trebuie corectată..

Ranga, cumva fiind rebelul dintre rebeli, și-a asumat-o, folosind presiunea ciudată care o ținea pe placă ca să îl ajute să sară mai mult la gap-uri și să se diferențieze în așa fel de restul skaterilor.

Ceva similar a făcut și în sculptură.

Profesorii de la facultate îi spuneau că sudura cu metal nu e sculptură.

Îi mai spuneau, deși el era interesat de a face alte forme și obiecte, că trebuie să construiască numai elemente bazate pe corpul uman.

Iar tot aceiași profesori, pentru că el nu accepta aceste condiții și se certa cu ei, i-au făcut preaviz de exmatriculare.

Ranga, frustrat de situație și încărcat cu tensiunea ei, a ajuns la concluzia că trebuie să fructifice toată energia asta într-un obiect real, iar așa, le-a dat naștere șobolanilor care sunt acum o prezență iconică în arta lui.

Șobolanii ăștia au o însemnătate puternică pentru el:

În primul rând, în momentul respectiv se simțea exact ca un șobolan, îngrădit, chinuit și nerespectat de profesori;

în al doilea rând, așa cum ziceam și mai devreme în poveste, în cuvintele lui, a șobolănit mult prin skatepark, iar identitatea asta de șobolan e ceva ce a vrut să își asume, la fel cum își asumase și că e mongo cu câțiva ani înainte;

În al treilea rând, din punct de vedere artistic, metalul și șobolanul, în viziunea lui, sunt în aceeași familie datorită faptului că oriunde se găsesc metale abundente, mari și ruginite, ca în canal, se găsesc și șobolani.

Primii lui șobolani au fost urâți și grași, cu o formă ușor spre cea a unui porc, reprezentându-i pe profesorii împotriva cărora se protesta cu ajutorul lor.

Treptat, a început să prindă drag de șobolanii lui și a început să îi facă din ce în ce mai frumoși, până s-a trezit că au trecut 4 ani de când a început să lucreze la ei și că urmează să-i expună ca parte din primul lui show.

Ranga are o filozofie cum că norocul e pentru toți, numai că trebuie să fii pregătit să îl accepți, iar el poate să pară din prima un succes, dar poate veni și ca rezultat al unui aparent eșec.

Cam așa a fost cu acest prim show de care începeam să povestim.

După ce a muncit ani întregi să creeze sculpturile pe care urma să le expună, a ajuns cu ele în galerie, unde a rămas complet zdruncinat de felul în care voiau galeriștii să i le așeze în spațiu.

S-a opus vehement și a făcut scandal până în punctul în care a fost dat afară complet din expoziție.

A plecat să se liniștească fără să ia sculpturile cu el, iar când a revenit peste o oră după ele, s-a întâlnit cu proprietarul galeriei, care, după o discuție mai lungă și liberă cu Ranga, l-a chemat înapoi în expoziție și i-a dat un spațiu mai frumos decât cel inițial.

Culmea, în timpul acestui scandal, un alt galerist, culmea despre care am mai povestit recent și anume Cristian Cojanu de la 1001 arte, stătea și asculta interacțiunea lui Ranga și, impresionat de felul în care s-a luptat pentru arta lui, l-a luat la galeria lui.

De acolo, lucrurile au tot evoluat pentru el din punct de vedere artistic.

A avut ocazia de a expune în Paris la nu foarte mult timp după, unde au și fost cumpărați câțiva din șobolanii lui, inclusiv de către firma 3M, care specializează în produse de deratizare, iar la scurt timp după Paris a fost nevoit să iasă din șobolăneală pentru că începuse să fie chemat să expună în galerii din ce în ce mai curate și elevate.

Primul element nou pe care l-a introdus a fost albina, pe care a creat-o inițial în amintirea unui prieten din skatepark care s-a stins din viață.


Skatepark-ul, prieteniile formate acolo și comunitatea din jur sunt în continuare foarte importante pentru Ranga.

Rebeliunea pe care a deprins-o de acolo, încrederea pe care i-a dat-o în el și încăpățânarea de a refuza să se abată de la ce consideră el că e important să facă sunt toate lucruri pe care le-a învățat acolo și care consideră că i-au dat startul în a fii persoana care e acum.

E încă extrem de activ în comunitatea din care a plecat, contribuind oricum îi permit resursele, sufletul și timpul, fie că pregătește un skater uriaș care să fie expus în Piața Amzei la Go Skate Day!, fie că participă în mod activ la discuțiile despre cum se poate pune skateboarding-ul pe monitorul oficial al federațiilor de sport, dar mai mult de atât lucrează mereu la dezvoltări noi artistice.

În ultimul an, a început să sculpteze mult cu fulgere, care s-au văzut și în statuile pe care ni le-a făcut nouă pentru Premiile CURENT și într-o expoziție de la TINP în cadrul căreia expune până pe 1 Octombrie.

Fulgerul, ca element, s-a născut din joaca pe care o face cu curentul atunci când sudează, dar și din faptul că a simțit că și-ar dori să își mai sintetizeze munca spre esență, iar în momentul de față esența a ceea ce simte poate fi descris ca o energie puternică care îl tot împinge spre a face diferite lucruri.

Cel mai recent, săptămâna trecută a curatoriat o expoziție numită “My Unemployed Friend”, în cadrul căreia au expus o grămadă de artiști tari, inclusiv câțiva despre care am mai scris, cum ar fi Radu Carp și supernOva.

Nu știe exact ce urmează mai departe, ci vrea să vadă unde îl duce fulgerul, dar până când se va clarifica acea direcție, puteți vedea expoziția pe care am descris-o mai sus la Galeria Pharmakon.

Nu va fi doar arta lui acolo, dar e o imagine destul de bună a lumii bogate pe care ajută Ranga să o construiască.

atunci când organizează concerte
atunci când organizează concerte
cum arată viața unui DJ din capătul opus de țară față de capitală
cum arată viața unui DJ din capătul opus de țară față de capitală
cinci nopți la 3 Smoked Olives
cinci nopți la 3 Smoked Olives
Ai dat de fundu' sacului cu articole...