Săptămâna trecută am băgat un mic fast forward prin istoria graffiti-ului și street art-ului din România pe care l-am pornit cu ajutorul lui LUNĂ.
În timp ce ne ajuta să navigăm comunitatea de graffiti în general, ne-a deschis puțin ochii și asupra faptului că sunt foarte multe artiste care fac parte din ea despre care nu aveam nicio idee.
Fetele umpleau România de tag-uri și bombe încă din anii 90 pe când era TESSA parte din NOM CREW, după cum își amintesc CAGE și BROKE în primul episod din Backjump Show, doar că scena era încă la fel de diversă ca aia de Formula 1 pe atunci.
Asta e parțial și pentru că graffiti-ul e asociat cu treabă de hăndrălăi sau fete puternice care îndură toată ziua frig, jeg, foame, schele și santiere, cum ne-a zis Meri the Zu.
Nu înseamnă că nu există artiste care sar garduri și dau pe blocuri cum sunt PRUTY, ROSER sau e LUNĂ, cărora o să le vezi tag-urile în niște locuri în care abia ar ajunge Spider-Man, doar că multe artiste de street art au găsit și alte metode de a se exprima artistic.
De exemplu, mulți fani ai artei urbane strâng stickere cu Creaturi Drăguțe de peste 10 ani de pe la evenimente și de prin shop-uri.
Numai că de când au apărut festivaluri cum sunt SISAF sau ZIDART toată comunitatea de street art a crescut mult și au început să-și facă un nume mai multe muraliste, inclusiv cele care desenează pe pereți ca extensie a artei pe care o făceau deja.
ATOMA, de exemplu, care picta deja pe pânză dar își dorea să experimenteze cu suprafețe noi a aplicat la un open call la SISAF în 2019, iar de atunci a rămas înnebunită după murale.
Asta a împins-o să ajungă să facă muralul de la stația de metrou de la Piața Romană, fostul centru al graffiti-ului din București, și să bage pe un autobuz întreg din Târgu Jiu ca parte din Strad’art 2020.
Însă Wanda, una din cele mai cunoscute muraliste din țară, ne-a zis că dezvoltarea scenei feminine din street art a durat ceva timp.
Din ce am înțeles, toate artistele din comunitate se susțin strâns între ele și zic că existența celor ca OCU sau Livi Po care umpleau pereții de mult dinaintea lor le liniștește și le dă încredere în viitor.
În același timp, zic și că lumea pe care au cunoscut-o pe la festivaluri sau pe social media le-a primit cu căldură, doar că până acum câțiva ani vedeai două, trei nume poate de artiste pe afișele pentru festivaluri de street art.
Mai nou în schimb, postările și story-urile de la festivale ca cele pe care le-am menționat mai sus încep încet să se umple și de artiste care fac murale de zeci de metrii pătrați.
Așa am ajuns să vedem în ultimii ani piese făcute de toate fetele pe care le-am numit mai sus alături de alte artiste tari ca Graffete sau Alexa Lincu.
Deși articolul ăsta s-a concentrat numai pe femeile din graffiti, credem că Wanda are dreptate când spune că scena ar trebui să fie văzută ca un întreg care nu trebuie împărțit în categorii de niciun fel.
Toată lumea trebuie acceptată, încurajată și apreciată la fel, pentru că așa cum o să vedeți în următoarele câteva slide-uri, piesele epice n-au niciun gen.
