Nu trebuie să treci prin multe postări de-ale noastre ca să îți dai seama că ne-am tot anturat cu băieții de la Takeovers în ultimul timp, dar toate combinațiile astea recente de fapt au pornit din Februarie, de când am stat la povești cu ei și Deliric despre turneul ăsta în care sunt acum.
E, de atunci vorbisem că o să ne ia și pe noi cu ei la o oprire și iată că în sfârșit am legat-o săptămâna trecută și am plecat cu duba în Cluj să vedem concertul live.
În același timp, deși am stat cu ei și ne-am cunoscut cu toată lumea care a participat la cântat și organizat într-o măsură sau alta, ne-am dorit foarte mult să vedem cum e concertul din public ca fani așa că n-am pus cine știe ce întrebări dinainte despre cum o să decurgă lucrurile.
Oricum, majoritatea poveștilor pe care le-am avea despre latura asta a excursiei ar fi despre cât de mare a fost mobilizarea de forțe de a se duce atât de mulți artiști în alt oraș și a se caza, de a se duce la stadion și înapoi, de a repeta, de a mânca și tot așa, dar mult mai tare decât toate astea a fost show-ul în sine.
Noi ascultăm Deliric încă de pe vremea când avea 1 la capătul numelui și cânta cu CTC la Street Heroes-ul pe care-l tot romantizăm o dată la 3 articole, pe afiș cu Maximilian, Grasu, Guess Who și ROA.
Am băgat la căști și albumele lui de după vremea aia, evident că și pe cel mai nou, dar sincer vorbind încă suntem la nivelul de maturitate la care ascultăm mai mult piesele de pe ITP decât pe astea și nu am fost la niciun concert de-al lui cu orchestra și Silent Strike, așa că n-am știut deloc la ce să ne așteptăm, ceea ce a fost un lucru bun.
În primul rând, concertul a fost pe BT Arena, care în sine e o locație foarte tare.
Prima imagine cu care te confruntai când intrai în sală din vârful tribunelor era a unui val de 2500 de persoane inundate în câteva lumini roșii în care erai nevoit să intri și tu, accesul la scaune fiind blocat.
La scurt timp după ce ne-am luat ceva de băut și ne-am pierdut prin mulțime a intrat și Tomi Marfă pe scenă, iar atunci a început filmul cu adevărat.
Fiind cel care a deschis tot evenimentul, e posibil ca Tomi să fii avut și cel mai greu job din toată seara, anume să anime o mulțime care încă intra și se încălzea, dar e suficient de bagabont și de energic încât se pupă bine pe filmul ăsta, iar până ce și-a terminat toate piesele țipa deja toată lumea eyau-eyau-uri cu el.
Mai mult de atât, Alina Horez de la Muse Quartet a ieșit și ea cu vioara pe scenă cu el la o piesă ceea ce, intenționat sau nu, parcă a dat tonul ușor pentru ce urma mai târziu în seară.
După bucățile mai grave ale lui Tomi au spart ritmul Maximilian, Alex Mere și DJ Paul, care zici că s-au ridicat din canapea de la PS cu chef de caterincă direct pe scenă și au cântat fix toate piesele alea clasice de la Street Heroes de pe vremuri de care ziceam.
Au trecut prin tot de la Hash-Hash până la Pizdă la Volan și Zbor cu Parapanta, ceea ce, în mod ciudat, deși toate-s piese caterincă și băieții se opreau să râdă cu publicul între ele, ne-a făcut să ne simțim dubios de nostalgici, mai ales că tot publicul le știa vers cu vers fix de parcă eram din nou în 2011.
După ce au ieșit ei de pe scenă, s-a luat o pauză scurtă și s-a lăsat liniște în arena care era deja atât de plină încât pe la jumătatea mulțimii, unde stăteam noi, încă te-nghesuiai umăr la umăr.
Apoi, doamnele de la Muse Quartet și-au luat locurile pe scenă, DJ Nasa și Silent Strike s-au băgat în spatele lor la butoane și Dan Basu, care a creat și a mixat live vizualele pentru show, a dat drumul unor texte psihotice pe ecran.
Deliric a cântat prima piesă de lângă scenă și a venit și el apoi, iar omul a fost nebun rău. Timp de 26 de piese a cântat fiecare vers cuvânt cu cuvânt fără să-și dubleze vocea pe mai mult de câte-un refren și un adlib pe ici pecolo.
Noi nu știm să ne dăm foarte bine cu părerea despre detaliile calității producției audio, dar fiecare instrument, fiecare sunet pe care-l mai băga Silent Strike și fiecare silabă pe care-o dădea Deliric se auzeau impecabil, iar la pachet cu show-ul de lumini și de pe ecrane și cuvintele lui dintre piese, care alternau de la gânduri care-l apasă pe creier și câte-un râs cu fanii, transmiteau toate o energie puternică în mulțime.
Mai mult de atât, deși multe din piese-s cât se poate de serioase, lumea nu doar că le cânta vers cu vers, ci dansa atât de tare că la un moment dat a început să vibreze pământul sub noi puțin, adică chiar se simțea meditația de grup pe care ne povestea Deliric că vrea s-o creeze atunci când am stat de vorbă despre turneu înainte să înceapă.
Spre finalul concertului l-a chemat și pe Tomi Marfă înapoi și au cântat câteva piese împreună, iar așa parcă s-a legat tot parcursul dintre artiștii care au urcat pe scenă perfect.
E, cel puțin asta am crezut până a început petrecerea de după.
În caz că ați uitat în ultimele câteva sute de cuvinte, turneul ăsta e organizat de Vlad, Cesar și restul echipei de la Hip-Hop Takeovers, ceea ce înseamnă că fiecare concert se încheie cu party-ul lor, fix acolo în mijlocul arenei.
Asta a însemnat că în timp ce lumina sumbră și roșie care umpluse arena până acum se schimba în nuanțe de albastru, în fața scenei, puțin mai în buza publicului, s-a montat rapid un pupitru de DJ la care s-au urcat Cesar, DJ Papi și Victor și au început să bage muzică.
Deliric n-a plecat nici el, ci după o mică pauză în care a mai semnat câte ceva s-a dus înapoi pe scenă și a început să le cânte pe alea vechi urcat în capul lui Cesar, iar la un moment dat le-a trimis și Tomi Marfă niște beaturi băieților pe Whatsapp și-a mai cântat și el în timp ce tour manager-ul lor, George, și fetele de la Muse Quartet dansau în spate.
Așa a tot dansat și a cântat și mulțimea din Cluj pe piesele pe care le-au mixat băieții până pe la 3 dimineața, când, după vreo 6 ore continue de muzică, s-a oprit toată distracția și s-a plecat acasă.
Noi abia am avut timp să procesăm tot.
A doua dimineață la 9:30 ne-am trezit, am mâncat ceva rapid și i-am dat cu Takeovers-ul înapoi în dubă spre București, că săptămâna asta au avut de ajuns la Timișoara, iar după merg la Iași înainte să termine turneul acasă pe 25 Aprilie.
Pe cât ne-am distrat și s-au distrat și ei, nu vrem să ne imaginăm cât de multă muncă îi mai așteaptă în față.
Dacă sunteți fani Deliric, trebuie neapărat să mergeți să-i vedeți, iar și dacă nu, e o experiență pe care chiar nu știm dacă o să mai aveți șansa să o vedeți prea curând, chiar și cu alți artiști români.
Dacă nu v-am convins cu compoziția spectacolului și felul în care e pusă cap-coadă sau nostalgia noastră față de anumite hit-uri vechi de 15 ani, uite un gând cu care am rămas care poate vă impresionează puțin măcar.
Între Deliric, Silent Strike, DJ Nasa, Muse Quartet, Tomi Marfă, Maximilian, DJ Paul, Alex Mere, Dan Basu, Cesar, DJ Papi, și Victor sunt 15 persoane diferite care sub o formă sau alta crează artă în fața publicului pentru 6 ore, iar în spatele scenelor nici nu mai zicem câte zeci de persoane au muncit la a pune cap la cap spectacolul ăsta.
Câți artiști români au fost și sunt care pot crea ceva la scara asta? Și câți rapperi?
