În primul nostru articol de anul ăsta am scris despre „Romina, VTM” și ce surpriză plăcută ne-a făcut să vedem un film românesc mai comic, care nu se ia foarte în serios. La momentul respectiv am discutat și despre cum filmele făcute la noi în țară trebuie să se modernizeze și să abordeze subiecte actuale, să iasă din tipologia de film comunist trist.
Ei bine, acum, aproape două luni mai târziu, revenim să spunem că am văzut un film care ne-a surprins și mai tare prin faptul că este fix despre modernizarea româniei și abordează câteva subiecte super relevante pentru unde suntem azi. Noi proști că nu-l văzusem de mai de mult.
„R.M.N.”, regizat și scris de Cristian Mungiu, e o dramă cu note ușor suprarealiste (sau poate n-am înțeles bine finalul, dar ajungem și acolo), care a apărut vara trecută și a avut premieră la Festivalul de Film de la Cannes.
Premisa filmului e destul de îmbârligată și trebuie să te uiți la el de vreo 2-3 ori ca să îl înțelegi complet, dar de când începe îți fură ochii cu imagini extrem de frumoase și niște personaje complexe.
Matthias, jucat de Marin Grigore, e un român plecat la muncă în Germania care primește un telefon supărător în timpul programului. Nu aflăm vreodată ce i se zice la telefon, dar șeful lui îl vede și îl face țigan leneș, așa că Matthias îi bagă un „ce-ai zis mă” și un cap în gură și pleacă înapoi în România instant.
Între timp, în satul din care e el și unde are loc acțiunea principală din film, fosta lui prietenă Csilla (Judith State) a devenit șefa unei brutării pe care o cunoaștem atunci când aplică pentru fonduri europene de dezvoltare. Pentru asta are nevoie de peste 30 de angajați, dar pentru că toți din sat sunt ori plecați prin străinătate ori comentează de salariu mic, e forțată să aducă 3 tipi din Sri Lanka.
De aici pleacă și conflictul principal din film și încep să apară temele. Satul în care are loc acțiunea e prin Transilvania, și e genul ăla de loc unde se vorbesc și maghiară și română la fel de mult (apropo, filmul are dialog în română, germană, maghiară, franceză și engleză, adică fără subtitrări mult succes).
Deși e așa divers, toți sătenii prind boală repede pe asiaticii bine intenționați care vin să lucreze acolo, parcă uitând că și ei trec prin același lucru în alte țări.
Mungiu face o analiză destul de obiectivă asupra situației și se vede că încearcă să nu judece ce se întâmplă, doar să pună în evidență. De asta și urmărim totul prin ochii lui Matthias, care e ca un străin în propria casă din cauza faptului că a fost plecat la muncă.
Protagonistul nostru e orice dar nu un erou.
După ce ajunge acasă, nu îi ia mult să se certe cu soția lui, să o amenințe că dacă pleacă cu fiul lor o omoară, apoi să o înșele cu Csilla. Numai că modul în care decurg toate astea e foarte uman și te face să înțelegi deciziile tuturor personajelor, chiar dacă nu le respecți.
Cei doi soți știu clar că nu se iubesc de când îi vedem prima dată împreună pe ecran, iar Csilla la rândul ei e o femeie ambițioasă, de carieră, divorțată, care vede în Matthias încă o șansă la dragoste.
Protagonistul nostru nu e nici vreun drac. Petrece mult timp cu fiul lui micuț, Rudi, care e mut aproape tot filmul, încearcă să-l învețe cum să supraviețuiască în pădure, să-l întărească și să vorbească cu el în germană. Are grijă de unchiul care l-a crescut, iar și pe Csilla o ajută din când în când cu băieții din Sri Lanka.
„R.M.N.” e atmosferic, petrece mult timp construind o lume pe care o simți cum respiră și se dezvoltă și are multe fire narative întortocheate. E o reprezentare a vieții moderne din România în care vedem săteni tradiționali, industrie în dezvoltare și imigranți veniți în România care dau de aceleași prejudecăți de care s-au lovit și românii care au plecat prin Anglia, Franța și Germania.
Fără să dăm în gât toată povestea, pe parcursul filmului tensiunile cresc foarte mult. Până la final vedem cum sătenii ajung uniți de frică față de străini și ajung să facă nasoale asiaticilor din cauza ei, vedem cum familia lui Matthias se rupe din ce în ce mai tare, dar vedem și cum Rudi ajunge să îi spună tatălui său că îl iubește după ce nu a vorbit un cuvânt tot filmul.
Mungiu a făcut un film încărcat cu multe teme sociale despre familie, despre situația României în afara orașelor mari și despre cum îi privim noi pe străini (acțiunea legată de muncitorii din Sri Lanka e bazată pe o știre reală de acum doi ani).
E modern, tare rău ca mood și ca imagine și ne dă de gândit nu doar despre temele pe care le discută, dar și despre ce poate fi un film românesc în viitor. Sincer, noi ăștia de la Curent am zis că ne uităm din nou la el diseară, pentru că până la finalul lui am rămas la fel de proști ca Matthias, care în ultimul cadru e singur față-n față cu 6 urși și pușca în mână.
