Tot ce avem în ziua de azi a apărut din necesitatea celor dinaintea noastră de a construi ceea ce lor le-a lipsit crescând.
Pentru cei născuți în anii ’90, 2000 sau mai târziu, e greu să ne imaginăm ce înseamnă să ne lipsească ceva cu adevărat, dar pentru generațiile care au prins comunismul și perioada de imediat după, chiar și desenele în română au fost la un moment dat un privilegiu.
Pe la sfârșitul anilor ’80, într-un bloc din Dristor se jucau împreună doi copii care urmau să împingă din spatele scenelor dezvoltarea culturii urbane a României în moduri în care nu ți-ai putea imagina.
Koma și Bilă au crescut într-un mic anturaj de 5 băieți cu care au trecut prin toate jocurile copilăriei de la Batman și Țestoasele Ninja la primul graffiti Stelist „Brigada Dristor” pe care l-a dat Koma, fiind cel mai mare din grup, pe blocul lor în timp ce stăteau ceilalți de 6.
Tot de la Koma au apărut între ei și primele casete bootleg cu hip-hop pe care le cumpăra de la tarabele ambulante din cartier, sau pe care le primeau de la alți tovarăși mai mari.
Odată cu venirea liceului și începutul anilor 2000, drumurile băieților s-au despărțit puțin, dar nu s-au îndepărtat prea tare unul de celălalt.
Pe atunci încă nu existau YouTube-ul, Facbook sau Instagram, așa că fanii descopereau si dezbăteau ultimele apariții muzicale pe forum-uri pe care le foloseau și ca să se strângă la diferite evenimente hip-hop prin Griffins, Expirat, Fire și alte cluburi underground.
Koma a ajuns la un moment dat să fie parte din Hades Records după ce a fost „racolat” de Kombat, fondatorul acestui label, devenind astfel parte dintr-un anturaj care organiza genul ăsta de evenimente.
Tot în perioada asta s-a și angajat la primul label legal de hip-hop din țară – Urban Records. Pentru necunoscători, Urban Records a lansat în 2004 „Proiectul Verde” pe care s-au strâns artiști ca Vexxatu’ Vexx, Subsemnatu’, Da Hood, DJ Undoo și CTC-ul mult înainte să auzim majoritatea de ei.
Cât timp a fost la Urban, Koma a lucrat in departamentul de grafică-video, numai că în paralel anturajul cu care organiza evenimente s-a dezvoltat în Hades Records așa că după 1-2 ani de lucru cu Urban Records a și plecat.
Deși avea un day job care să îl susțină financiar, Koma își petrecea nopțile făcând art direction pentru Hades și aplicând ce învăța la firma de publicitate la care lucra în crearea design-urilor pentru artiștii Hades de care se ocupa cum ar fi Veritasaga, KST, USM, Dagga, Kazi Ploae, Funktastics/Serafim și Criss Blaziny printre mulți alții.
Bilă, care e cu 4 ani mai mic, și-a început tot pe atunci, în 2004, ucenicia spre a fi un pilon al comunității ultras din Peluza Sud a clubului Steaua București – care e un concept diferit de huliganism, dar în asta vom intra cu altă ocazie.
El era trup și suflet acolo pentru echipă și învăța cum să dea din coate să conducă peluza în cântece, cum să îi organizeze și se facă ascultat într-un mod nonviolent.
În următorii ani, Bilă creștea în rangurile ultrașilor, iar Koma a continuat să dezvolte împreună cu Hades Records evenimente care au pus câteva din bazele culturii de hip-hop de azi.
Așa s-a creat de exemplu forum-ul Hades pe care lumea putea să își posteze muzica cu link de download și să primească feedback de la comunitate și pe care se făceau chiar și rap battle-uri la care fiecare participant își urca câte o strofă și dădea refresh până când primea un răspuns.
Treptat, au ajuns să facă și primele battle-uri de MC din cluburi, complete cu afișe, invitați speciali și premii. Aici se întâlneau rapperi ca Doc și Aforic pe scenă cu Arsurra să și-o dea și a avut loc și prima apariție a lui Dragonu’.
Între timp, Bilă începuse să livreze, alături de tovarășul lui, Kush, prin țară produse de pe site-uri din afară ca Eastbay și Zappos. E puțin greu de imaginat acum, dar la începutul anilor 2000 mulți români dădeau țepe cu carduri, așa că nu oricine putea comanda ce voia de pe net.
În același timp, magazinele de sport extrem din România aveau adaos-uri comerciale absurde, lăsând lumea cu opțiuni extrem de limitate.
Bilă și-a asumat ca în 2009 să se ocupe de dezvoltarea firmei E-Marpha și să ajute riderii din România să aibă acces la produsele care lipseau de la noi, lucru pe care l-a simțit ca o necesitate după ce a trecut prin tragedia de a își pierde mama la doar 23 de ani.
În cuvintele lui, a fost nevoie să se focuseze complet pe E-Marpha ca să se distragă de la durerea pe care o simțea în momentul acela.
Branding-ul de la E-Marpha a fost creat tot cu ajutorul lui Koma, care începuse pe atunci să dezvolte si o linie de merch pentru Hades Records – aka Hades Wear.
Prin E-Marpha, Bilă a început să își formeze conexiuni strânse în comunitățile de rideri și să dezvolte un simț pentru materialele hainelor care îi treceau prin mână și variau de la LRG și Lakai la Sean John.
După 10 ani de activitate, în 2011, Hades a început să se stingă, iar Koma a avut nevoie de un nou outlet prin care să contribuie hip-hop-ului românesc, așa că a început să lucreze la ce a devenit mai apoi Krack.
Primul tricou pe care l-a făcut era simplu, negru, cu un text care spunea „Fuck The Police, Radio, Television, Wack Rappers & Stupid Bitches”.
Venind la Koma să-i facă o copertă de album, Flou Rege a văzut tricoul și l-a luat să-l poarte în clipul piesei „Murdar” lansat cu Chimie, care a făcut 3 milioane de vizualizări și a făcut tricoul legendar în underground-ul României.
Până atunci, hainele pe făcute de Koma pentru Hades Wear erau pur și simplu grafici puse pe tricouri pe care le găsea la un băiat care avea o presă de căldură folosită și la print.
Cu ajutorul lui Bilă, Koma a găsit un furnizor care făcea tricouri de la 0 și printuri mai ca lumea, numai că primele tricouri pe care le-a produs în bulk au venit cu niste erori, așa că a durat până în 2013 să lanseze în mod oficial KrckBrnd.
Pentru primul an jumate, un tovarăș de al lui Koma pe nume Jack îl ajuta cu livrările și procesarea produselor.
Primul asociat oficial al lui Koma a fost Codin – pe atunci producător muzical si membru al trupei Shadowbox – care a facilitat și existența primului sediu oficial Krack.
Bilă era încă prea ocupat cu E-Marpha ca să devină parte din brand, dar tot el l-a ajutat să facă și primele șepci prin America și apoi să le aducă în țară, în timp ce iubita lui Koma, Andreea, îl ajuta să facă interviuri cu site-uri ca Vice și Feeder ca să promoveze brand-ul.
După mai multe proiecte împreună, Codin s-a îndreptat mai mult spre cultura muzicii bass/electronice.
Asta l-a împins pe Koma îi ceară ajutorul lui Bilă, fără care spune că nu ar exista în ziua de azi Krack și nu am avea despre ce să scriem aici.
După ce a salvat ziua, Bilă a intrat în firmă treptat până când a devenit în mod oficial CEO-ul ei în Iulie 2016 și „Brigada Dristor” s-a restabilit oficial aproape 20 de ani mai târziu.
De acolo a continuat să se formeze istoria bogată a KrckBrand care include o relație strânsă cu Burn, propria scenă de la Electric Castle și o echipă de rideri care tocmai a fost reformată după pandemie.
Povestea lui Koma și a lui Bilă a plecat de la etajele 1 și 8 ale aceluiași bloc și o copilărie condusă de imaginație și dorința de a avea mai mult, dar a ajuns în timp să influențeze o cultură întreagă și a format unul din cele mai importante branduri urbane românești ale momentului.
