“Haita de Acțiune”, cel mai nou film al lui Bromania, e în cinema de aproximativ o lună, deși e de înțeles dacă ai uitat deja.
Recepția filmului a fost destul de slăbuță, iar dacă te apuci să compari vânzarea de bilete cu cea de la “Teambuilding” e posibil să te întrebi cum de nu i-a luat încă depresia pe cei implicați în producția filmului.
Filmele și serialele polițiste românești nu sunt în niciun caz ceva nou, dar “Haita” se remarcă față de restul prin faptul că e comedie.
Înainte să intrăm în el, e important de înțeles la ce se aștepta lumea înainte să apară. “Haita” e regizat de Vali Dobrogeanu – pe care poate-l țineți minte de la 10Lucruri – și îi are în el pe Bromania, Alex Bogdan – adică rachetzul de la “Mondenii” – și Mugur Mihăescu care s-a întors superb în rolul de Garcea.
Pe hârtie, toate numele astea sunt amuzante rău și ar trebui să ducă la o experiență epică, dar filmul nu maximizează oportunitatea pe care o avea la dispoziție.
Personajul principal din “Haita de Acțiune” e Denzel – jucat de Bromania – un polițist de la rutieră prost rău de tot dar extrem de ambițios.
Într-o seară la patrulă, Denzel trage pe dreapta un Ferrari în torpedoul căruia vede cox, bani mulți și alte obiecte suspecte.
Află că nu trebuia să-l oprească pentru că șoferul e fiul cuiva important în timp ce fata din dreapta șoferului se dă jos din Ferrari și bagă un briceag în cauciucul mașinii de poliție.
Dacă fraza de mai sus e greu de urmărit, asta e pentru că așa curge și filmul. Sunt multe acțiuni în paralel amestecate cu momente create specific pentru umor care fac filmul să se simtă, pe englezește, “messy”.
Denzel încearcă apoi să oprească cetățeni și să le ia mașinile ca să urmărească nebunii din Ferrari ca în filmele americane, dar cel mai mult succes îl are cu o babă care îi arată muie.
Scena asta e postată în întregime pe YouTube și e un exemplu de moment care nu funcționează în film.
Bromania a zis în mod direct într-un podcast dinainte de lansarea acestuia că filmul a fost o încercare de a transpune o comedie polițistă americană în România, iar “Haita” e plin de clișee luate din filmele după care se inspiră, numai că alea sunt momentele cele mai puțin amuzante.
Bătăile zici că-s din WWE, – se iau pauze să se arate muie între pumni – polițiștii sunt luați la mumu de zici că jandarmii nu bat români pe stradă, iar unele momente se simt ca și cum există doar ca să fie și nu influențează acțiunea filmului cu nimic – ca scena din trailer în care Denzel trage cox.
Revenind la plot, după ce Bromania e certat de șef că își bagă nasul prea tare unde nu trebuie, îi recrutează pe alți doi polițiști, Oli și Aurel – jucați de Antonia și Vlad Brumaru – ca să investigheze conexiunea dintre băiatul cu Ferrari și niște spargeri de la case de pariuri pe care niciun polițist nu vrea să le rezolve.
Fără să dăm din casă tot filmul, investigația merge prost, șefu’ ajunge să îi zică lui Bromania că e mai prost ca ta-su, Bro se duce acasă și îl cunoaștem în sfârșit pe ta-su care e Garcea și face livestream-uri de autoapărare la care nu se uită nimeni.
Scena cu livestream-ul lui Garcea e și ea pe YouTube pentru curioși și arată puțin din ce ar fi putut să fie “Haita”.
E clasic Garcea – zice prostii, face prostii și îi face pe alții să facă prostii și mai mari. Mai mult de atât, scena face setup-ul unei poante care își are payoff-ul fix în momentul cel mai tensionat de pe la finalul filmului într-un mod discret și amuzant.
Când a venit payoff-ul glumei respective pot spune doar că m-am căcat pe mine. E cel mai românesc moment din filmul ăsta, Garcea salvează ziua fiind mai prost decât se poate.
Filmul e făcut foarte corect. Are toate elementele clasice ale unui film polițist: gaborul ambițios care e retrogradat că face ce nu trebuie, partenerul neexperimentat prin ochii căruia vedem tot, bogătani corupți, urmăriri cu mașini, scene de bătaie, etc.
Acțiunea filmului are logică, personajele se poartă cum te-ai aștepta și au backstory-uri mișto. Garcea l-a crescut pe Denzel ca tată singur, de unde foamea lui de a fi polițist, dar și rușinea de a nu fi văzut ca un prost.
Nici măcar nu suferă din cauza actorilor. Antonia, deși nu are vreun renume de actriță, îi dă o personalitate mișto lui Oli și joacă atentă momentele cu emoții dificile, iar Vlad Brumaru dă multă greutate unui personaj care putea ușor să fie doar o caricatură.
Ba chiar am vorbit între noi după film că i-am mai da o șansă și că poate am intrat așteptându-ne la mai rău din cauza gurii lumii. Numai că problemele lui nu sunt invizibile.
Pe lângă glumele americane care nu merg menționate mai sus, Product Placement-urile din film sunt în așa hal încât mai bine îl puneau pe Denzel să zică la cameră direct cine le-a dat bani, măcar așa nu părea absurd că aproape fiecare mașină din film e BMW sau că Denzel are timp să întrebe recepționista în ce bloc e în timp ce fugărește pe cineva – e într-un bloc ONE, în caz că vă întrebați.
Una peste alta, filmul și echipa care a lucrat la el sunt de admirat. Industria de film e într-un moment greu peste tot în lume, iar efectele le simțim în tot ce apare.
Să funcționezi sub forma de casă de film independentă, cum e Vidra, e foarte greu. Fără un studio mare în spate, finanțarea unui film ca “Haita de Acțiune” nu e posibilă fără sponsori, iar de multe ori ei impun cum să apară brand-urile lor în film.
Să mai și riști cu filmele pe care le faci deja e nebunie curată. Sigur, “Teambuilding” a fost mai amuzant și l-a avut pe Micutzu în el, dar a fost și un film mult mai safe din toate punctele de vedere.
De câțiva ani tot vedem cum Vidra și Bromania inovează și aduc experiențe noi pentru publicul din cinematografele din țară, iar asta nu face decât să ne bucure și să vă încurajăm să le susțineți proiectele în continuare – deși nu ne dau bani să vă încurajăm, iar articolul ăsta nu e un PP și el.
Nu toate experimentele au cum să funcționeze pentru că asta e și natura lor, iar în același timp să experimentezi nu înseamnă doar să faci filme abstracte despre natura statică, înseamnă să încerci ceva ce nu ai mai făcut.




















