Joia trecută, pe 11 Mai, a avut loc cel mai tare eveniment muzical de anul ăsta din România.
Știm că e abia luna Mai și că încă n-au fost nici Untold, nici Neversea, nici Electric Castle și că mai e mult timp să ne mâncăm cuvintele, dar noi credem că e aproape imposibil ca ceva să depășească ce s-a întâmplat anul ăsta la Red Bull SoundClash unde s-au „bătut” în concert Vama și Killa Fonic.
Show-ul a avut loc sub formă de concurs cu mai multe runde.
Pe o scenă – luminată albastru – era Vama, iar în capătul opus de Romexpo, luminată cu roșu, era o scenă pe care stătea Killa Fonic cu trupa pe care a denumit-o „The Bad Motherfuckers”.
Trupele au cântat pe rând diferite piese – în funcție de rundă, ba de a lor ba de a celorlalți, ba un cover – în genuri muzicale diferite.
La finalul fiecărei runde, publicul – care era prins între cele două scene – țipa într-un microfon uriaș din mijlocul spațiului ca să aleagă un câștigător atunci când îi instiga MC-ul event-ului, Adi Despot de la Vița de Vie.
Fiind mai mult fani Killa, nu prea știam piese de la Vama în afară de alea câteva de la radio și am fost din prima surprinși de cât de psihedelică e muzica lor de fapt.
Nu vrem să insinuăm că sunt ei bătrâni, doar că în 2006 când s-au adunat ca trupă – după ce s-a spart Vama Veche – noi eram încă în școala primară.
Ei au deschis acțiunea cu 3 piese de warm-up – care nu s-au punctat către scorul final compus din decibelii adunați de la fiecare probă – în care Tudor Chirilă a țipat, a vocalizat, a dansat și s-a haosat ca ultimul dement.
Sincer, pe noi ne-au cucerit direct.
După ei, a intrat și Killa cu 3 piese de warm-up, la fel de tari, dar în timpul cărora ne-am dat seama că formatul concursului favoriza din start Vama.
Ei fac muzică sub forma de trupă de peste 20 de ani în timp ce Killa s-a lansat cu muzică trap, care depinde mult mai mult de beat-uri decât de instrumente live.
Indiferent, ambele părți au făcut un show de neuitat.
A fost foarte interesant să îl vedem pe Killa Fonic cum cântă „Personal Jesus” de la Depeche Mode, o piesă pe care o asociem mai mult cu ce ascultă părinții noștri decât cu ce ne sparge nouă capul, apoi chiar surprinzător să-l vedem dându-și propriile piese pe reggae, funk jazz și punk.
În același timp, Vama rupea.
Se simțea de parcă au așteptat toată viața să cânte Depeche Mode pe scenă, iar energia lui Tudor Chirilă ținea publicul alert constant.
Ba îi făcea coarne lui Eugen Caminschi în timp ce cânta la chitară, ba instiga publicul la strigăte, ba vorbea cu Adi Despot între piese.
Deși n-am povestit lucrurile cronologic, partea noastră preferată din show a fost runda a 2a, în care se începea o piesă pe o scenă – gen, Vama începea să cânte o piesă de a lor – iar apoi se termina pe cealaltă – adică Killa Fonic termina piesa de la Vama și invers.
Aici se simțea distracția cel mai tare și au apărut surprizele cele mai mari – în afară de invitații speciali, dar ajungem și acolo. Nu e vreun exemplu mai bun de dat ca atunci când Killa a început “Așa cum am știut”, a tranziționat-o în metal, apoi Vama a refăcut-o într-o lăutărească completă cu acordeon cu tot.
După primele 3 runde de battle, lupta era strânsă.
Rezultatele primei runde nu au fost anunțate, iar Vama și Killa Fonic au câștigat fiecare câte una din următoarele două.
Tot ce mai rămăsese erau invitații speciali. Vama a început runda asta cu Puya.
Era puțin previzibil dat fiind că Tudor Chirilă tocmai a scos piesa „Stele Căzătoare” cu el acum o lună – pe care au și cântat-o – dar tot a fost un moment foarte frumos pe care publicul l-a simțit, doar că apoi a venit haosul adevărat care a ținut până la finalul show-ului.
Când a venit rândul lui Killa, a început un pian ușor pe care o voce angelică cânta refrenul de la „Șatra se întoarce” în timp ce în fundal derula un montaj de cadre vechi cu trupa.
După 4 ani despărțiți, era și timpul. Publicul cânta atât de tare încât aproape acoperea piesa.
A mai trecut un minut de suspans până când s-a auzit vocea lui Keed strigând „București, toată lumea mâna sus!”.
Apoi, pe scenă au urcat Super ED, Keed, Lu-K Beats și Tzigă lângă Killa Fonic.
Următoarele 5 minute au fost un vis nebun. S-a cântat, s-a urlat și s-au spart chitări de pământ. Lu-K a condus un strigăt de „Muie Șatra” și părea că toate-s bune.
Înainte ca Adi Despot să preia înapoi publicul și să anunțe câștigătorul clash-ului, Killa a condus și el un strigăt, de data asta în numele lui Nosfe împreună cu Super ED.
Aici s-a lăsat cu lacrimi puternice din partea tuturor și s-a terminat concursul.
Rezultatul nu prea contează. Ambele părți au spart. Erau emoții atât de puternice în aer încât lumea striga oricum, indiferent pentru cine.
Asta s-a simțit și în rezultatul final – Vama a câștigat la 0.1 decibeli diferență, lucru care părea în moment că l-a ofticat pe Killa mai mult decât trebuia, dat fiind că nimeni n-a pierdut cu adevărat.
Toate părțile implicate ne-au oferit ceva de neuitat ca fani, mai ales după ce s-a terminat concursul.
La final, trupa lui Killa a urcat pe scenă cu Vama pentru o ultimă piesă, iar Tudor Chirilă l-a încurajat pe Adi Despot să li se alăture, deși părea foarte reticent inițial.
În cele din urmă, la îndemnul publicului, toată lumea a cântat împreună „Sunetul mai tare” de la Vița de Vie.
Adi Despot, Killa Fonic și Tudor Chirilă s-au urcat pe boxe, s-au luat în brațe și au făcut un crossover de zici că erau Avengers.
Nu prea sunt cuvinte care să descrie momentul, a fost ceva ce nu știam că avem nevoie să vedem în viață dar acum simțim că a trebuit să se întâmple fix așa cum a fost.
Tot ce sperăm e că nu va fi fost ultima oară când vedem legendele astea cântând împreună.
