Vama Veche

Cum a apărut, cum a crescut și cum ne-am făcut toți pateu cu ajutorul ei
4 iulie 2023

La fel ca în fiecare an, weekendul trecut, mii de elevi proaspăt ieșiți din BAC și-au adus ficații ofrandă la party în Vama Veche.

Deși fenomenul e unul recurent la care am luat cu toții parte în diferite etape ale vieții, anul ăsta noi ne-am pus o întrebare: De ce mereu Vama? De ce e toată lumea atrasă magnetic de ea?

De ce, mai mult ca oriunde altundeva în România, lumea simte nevoia să spună că Vama “nu mai e ce a fost” înainte să-și spargă maxilarul pe acolo un weekend întreg?

Pentru cine n-a fost tentat să boschetărească pe acolo vreodată, Vama Veche poate părea o stațiune ca oricare alta, dar nimic nu ar putea fi mai departe de realitate.

În ziua de azi, e știută ca fiind un tărâm sacru al distracției în care lumea vine să facă ce vrea fără să fie deranjată de oricine altcineva – în afară de gabori – dar originile Vămii și a petrecerilor din ea încep de acum câteva secole.

În 1811, Găgăuzii – un popor turcic care acum stă în mare prin Republica Moldova – străbătea Estul Europei când a dat peste un mic colț de rai pe care l-a numit Yilanlîc – care se traduce în română “Șerpărie”, adică da, primul nume al Vamei a fost Șerpărie, fără caterincă.

Găgăuzii n-au rezistat mult în Șerpărie. După un singur an, Regatul României i-a dat afară și i-a înlocuit cu diverse popoare, menținând Yilanlîc localitate de frontieră plină de pescari și fermieri.

Numele l-au lăsat așa – probabil pentru că știau ce meme e să zici că stai în Șerpărie – până în 1913, când a început anexarea sudului Dobrogei și granița dintre România și Bulgaria s-a mutat de tot de acolo.

Cu ocazia asta, Șerpăria a murit și s-a născut Vama Veche.

Vama a rămas un loc liniștit până prin ‘67, când primăria localității s-a băgat într-o combinație care urma să o schimbe pentru totdeauna.

Pentru că era o localitate izolată, departe de văzul lumii și de orașe, Vama era locul perfect în care să vină cetățenii să se cazeze pe la localnici prin case, apoi să se facă căcat, să asculte muzică, să danseze în jurul focului și să facă plajă nud fără să supere pe nimeni.

Combinația care a învârtit roata a fost simplă. Din Iunie până-n August, o dată la două săptămâni, Universitatea Babeș-Bolyiai din Cluj umplea autocare cu studenți și profesori și îi trimitea până-n Vamă să se distreze.

Apoi, la finalul sezonului, ultimii care se distrau erau contabilii, care umpleau ultima tură de autocare, se distrau până îngenunchiau și apoi se socoteau cu localnicii pentru consumația tuturor celor care trecuseră pe acolo în vară.

Așa s-a născut spiritul de libertate al Vămii, imbatabil și incontestabil până în ziua de azi.

De-alungul timpului, singurul atac la ordinea naturală a stațiunii a venit în Decembrie ‘89, la foarte scurt timp înainte de Revoluție.

Distinsa doamnă dictator Elena Ceaușescu a trecut atunci pentru prima dată cu coloana oficială prin Vamă din întâmplare într-o deviere pe drum spre Bulgaria.

Pentru că restul țării o ducea foarte bine și nu existau niciun fel de alte probleme mai importante la orizont, doamna Ceaușescu – în stare de șoc după ce a văzut ce se întâmpla în Vama Veche – a declarat că trebuie demolat tot și făcut în teren agricol.

Noroc că a venit revoluția să-i oprească pe proști după ce au reușit să dărâme doar școala, biserica și câteva case. Nu ne place să facem comentarii politice, dar auzi și tu cu ce au început.

În anii ‘90, vorba despre Vamă a ajuns prin toată țara, iar asta a dus la un boom economic uriaș.

Plaja s-a umplut de mașini parcate cu grătarul în stânga, cortul în dreapta și boxa la maxim. Toată lumea stătea unde voia, cum voia și făcea orice voia.

În același timp, creierele mai antreprenoriale din zonă simțeau că e rost de profit și au început să deschidă diferite restaurante – printre primele fiind chiar BiBi Bistro, care încă e în picioare până în ziua de azi și la care sigur ai mâncat măcar o dată dacă ai trecut prin Vamă – și zone de camping – ca Nea Ion și La Mariana, unde din ‘98 până acum tot poți merge la sigur când cauți ceva ieftin și bun.

Chiar la finalul anilor ‘90, trupa Vama Veche a lansat piesa și albumul “Vama Veche”, care a contribuit la intrarea în mainstream totală a stațiunii și a solidificat imaginea unui tărâm magic în care mergi să te denaturezi și să combini pe plajă.

Vorbele cu “S-a stricat Vama” au început la scurt timp după. Prin 2003, primăria a început să dea amenzi pentru corturile de pe plajă, încercând să direcționeze traficul către zonele special amenajate de camping care începuseră să apară.

Lumii nu i-a prea convenit că brusc trebuie să dea bani ca să stea în paradis, iar așa s-a născut mișcarea “Salvați Vama Veche”.

Obiectivul era să oprească dezvoltarea capitalistă a stațiunii și să o readucă la gloria ei nudistă și teribilistă de pe vremuri – deși nu se schimbaseră așa de multe lucruri, doar începeau să coste.

Rockerii din spatele mișcării au organizat o serie de concerte numită Stufstock – hata Woodstock, gen – ca să arate lumii că Vama trebuie lăsată în pace.

Concertele “Stufstock” au fost un hit la care participau anual trupe mari din perioada respectivă ca Zdob și Zdub, Trooper, Luna Amară, Defunkt și Cradle of Filth și la care se strângeau zeci de mii de oameni în fiecare an.

Dat fiind că Vama se umplea din ce în ce mai tare, schimbările continuau să se întâmple.

Până în 2004, Vama se gentrificase atât de tare încât un metru pătrat de teren din ea costa cât unul din nordul Bucureștiului, iar de la 3-4 baruri se ajunsese la câte-un loc de dans la fiecare pas.

Această schimbare nu era rea pentru nimeni de fapt, deși noi o atacăm în glumă,  iar din ea s-au născut încă o serie de localuri care-s de suflet până în ziua de azi, cum ar fi Molotov și Expirat.

Dezvoltarea asta nu a încetat niciodată, deși concertele Stufstock s-au oprit la un moment dat, iar Vama a ajuns să fie în ziua de azi un loc care cazează pe oricine de la camperi, la corporatiștii care sparg sute de lei pe steak-uri la Bolo.

Faza cu “Vama s-a stricat” a rămas și probabil va rămâne parte din cultura locului, dar nu reprezintă neapărat o realitate.

Într-adevăr, nu mai e o junglă nedescoperită în care poți să dormi sub stele fără să știe planeta că exiști, dar e în continuare un loc plin de distracție în care zeci de mii de oameni își crează amintiri de-o viață în fiecare vară.

E adevărat, prețurile au crescut, mai vezi și lume cu tricoul spălat, dar asta e o reflexie a evoluției lumii în general.

Vama Veche tot e un loc în care să te distrezi în ce stil vrei tu, indiferent dacă ești bombardier cu Bentley-ul parcat la Elektra sau stai cu semnul “Muie PSD = 1 leu” pe principală.

Distracția te așteaptă acolo exact ca în legende și probabil va rămâne la fel pentru totdeauna.

viziunea Clujeană a unui hip-hop unit
viziunea Clujeană a unui hip-hop unit
în skatepark și unde a ajuns de acolo
în skatepark și unde a ajuns de acolo
să vedem cum cântă Deliric cu formația și restul trupei
să vedem cum cântă Deliric cu formația și restul trupei
Ai dat de fundu' sacului cu articole...