Joia trecută am dat o mică gherlă și n-am postat un articol nou, dar am avut intenții foarte bune pentru asta: cânta Lil Uzi la Neversea.
Așa că, în loc să stăm cu laptop-urile în față să coacem idei noi pentru voi, ne-am trezit de dimineață devreme, ne-am urcat în mașini și am zburat la Constanța.
Pentru că ne-am asumat responsabilitatea că oriunde mergem vă luăm și pe voi cu noi, am intrat în festival încă de când se auzeau ultimele sound-check-uri, dinainte să înceapă totul, să vedem care-i treaba.
Primul lucru, cum am intrat pe poartă după ce ne-am luat brățările, am dat nas în nas cu un grup de soldați înarmați, veniți cu TABC-ul după ei – pentru cine nu știe, TABC-79 e un transport blindat care merge pe apă.
Nu ne așteptam să scriem asta despre un festival cu scenă lăutărească la care am mers să-l ascultăm pe RAVA, dar Ministerul Apărării și-a făcut pop-up la intrare în Neversea ca să învețe tinerii trapperași despre costume anti-glonț, arme semi-automate și câini anti-drog pe care-ți vine să-i mănânci de obraji când îi vezi.
Să vezi și să nu înnebunești. După ce am trecut de armată, am dat și de un shop de merch, un pop-up Kaufland și o păcănea printre altele.
Deși afară erau cine știe câte grade, la 5 după-amiaza deja era coadă la gheară, așa că n-am prea stat nici acolo și am trecut printre food truck–urile interminabile până am ajuns la concerte.
Jucați, mâncați și hidratați, ne-am pus să căutăm o scenă la care să ne începem activitatea muzicală.
Deși noi ne-am dus direct la trappereală la The Ark, erau scene pentru aproape orice gen muzical care merge cu soare și mare – techno la Daydreaming, latino la Pachanga, lăutărească la Balkaniada și chiar și muzică veche la Retro Fantesia.
Am făcut o mică vizită pe la fiecare, iar atmosfera părea destul de tare peste tot. Totuși, ne-am mulțumit cu lumea noastră.
RAVA a ieșit cu o parte din brigada 4226 și a strâns un public atât de mare încât dădea pe dinafară înspre alte scene, iar Șatra a scos un clip nou pentru “Prietena Ta” în timpul concertului și l-a sărbătorit apoi cu un mare wall of death în public.
Până la finalul concertului lor, toată lumea era încălzită și gata să se mute la Main Stage pentru concertul lui Uzi.
Încă dinainte să își facă el apariția, scena s-a umplut de staff îmbrăcat în full Balenciaga care s-a apucat să curețe scena și să facă sound check-uri, iar asta a fost suficient să dea drumul la urlete.
Apoi, brusc, toate luminile s-au stins, iar lumea a tăcut.
Beat-ul de la “Suicide Doors” a început, blițurile telefoanelor s-au aprins, iar apoi Lil Uzi a început să alerge spre public și să ragă.
A fost nevoie de un singur “WOAAAAHHHHHH” – fix ca pe albumul nou – ca să se dea drumul la moshpit.
Haosul nu s-a oprit nici măcar o singură secundă pentru toată durata concertului lui Lil Uzi. La propriu, cel puțin lângă scenă, lumea se mișca atât de mult încât era fizic imposibil să stai pe loc, iar capătul mulțimii nu se vedea pur și simplu.
După vreo 3 piese de pe “The Pink Tape”, Uzi a schimbat vibe-ul și a intrat in toate hit-urile pe care n-a putut să le audă România live niciodată până acum. După “XO Tour Llif3”, “Money Longer” și multe multe altele, s-a ajuns la “I Just Wanna Rock” pe care a cântat-o de 3 ori consecutiv.
Omul ne-a dat pachetul complet și o experiență epică. Publicul i-a întors energia în fiecare moment – cu excepția ăluia cu sticla, dar cu cât mai multă atenție le dăm oamenilor ăstora, cu atât mai mult o să și facă prostii de genul.
Când s-a terminat concertul, nu mai auzeai o voce întreagă în tot festivalul.
Multă lume a dat spre ieșire, cu toți răgușiții povestindu-și reciproc cât de tare a fost, dar distracția a continuat cu concerte până la 6 dimineața.
Cam așa a fost în fiecare zi, deși prima a fost cea mai distractivă pentru noi. Genul ăsta de festival, cu distracție non-stop un weekend întreg e ce face verile memorabile, iar artiștii pe care reușim să-i vedem, cum a fost anul ăsta Lil Uzi, ne lasă cu bărbia-n pământ luni întregi.
E puțin monoton să te întorci acasă după atâtea concerte tari, dar în timp ce ne batem adidașii de nisip n-avem cum să nu stăm cu zâmbetul pe față atunci când ne gândim la ce am filmat și cum o să ne convingem tovarășii să vină la Electric să o luăm de la capăt.
