Indiferent în ce oraș din țară ai crescut, în ziua de azi e aproape imposibil să nu fi avut un contact, oricât de mic ar fi el cu cineva care și-a încercat-o cu graffiti-ul.
Dacă n-ai dat și tu, e destul de greu să înțelegi de ce fiecare perete de care dai are câte-un tag pe el și cum se ajunge de la asta la bombe și murale complexe vopsite pe laturi întregi de bloc.
Păi, practic, atunci când te apuci de graffiti, primul lucru pe care-l faci e să începi să-ți faci un tag. Dar ca să nu umpli orașul de mâzgăleli urâte de începător și să zică ceilalți grafferi că n-ai talent, nu te-apuci direct să-ți iei sprayuri.
Îți iei frumos un caiet, dacă ești șmecher îți iei unul negru – pentru că în tradiție caietului ăsta i se zice blackbook – și începi să desenezi tag-uri, bombe și ce mai vrei tu în el.
Tagul e ca semnătura unui graffer și numele după care-l știe toată lumea.
Și dacă începi să te uiți pe pereții din București din întâmplare fix după ce termini de citit articolul ăsta garantat o să vezi un LICSE, ERPS, MSER, PRUTY sau alt tag mega cunoscut undeva în jurul tău în maxim 30 de minute chiar dacă până acum n-ai dat niciodată atenție desenelor de pe pereți.
De asta e important și tag-ul, dar și să-l exersezi bine de tot pe caiet.
După ce începi să simți că vrei să-ți scoți tag-ul în lume, chiar dacă încă-l desenezi mai lent, poți să-l pui pe un sticker.
Stickerele-s mai nasoale ca un marker sau un spray pentru că implicit sunt mai mici, se strică în timp, se murdăresc și se mai și acoperă, da-s un punct bun de început dacă vrei să le desenezi cu markerul de acasă și să le lipești prin oraș din mers – apropo, nu vă încurajăm la vandalism aici, doar vă zicem și noi “ipotetic” cum se face.
După ce te simți destul de mulțumit cu tagurile tale, următorul lucru pe care o să vrei probabil să-l înveți e cum să faci un throw up, sau o bombă.
Un throw-up e ceva mult mai mare și complex. La bază, în general, e tot un tag, doar că e colorat și umplut și uneori e chiar și tematic. În același timp, nu e nicio regulă că throw-up-ul trebuie să aibă tag-ul în el.
De exemplu, în Costinești, fix pe marginea pontonului, e un throw up al unui brand de băuturi pe care nu-l numim dar îl știți, iar în București sunt mai multe cu numele câtorva rapperi ca NANE și Amuly.
De la nivelul ăsta, posibilitățile sunt infinite atunci când vine vorba de graffiti.
Fiecare artist începe să-și creeze propriul stil și abordează pereții cum vrea, iar de aici mulți încep să deseneze mai mult decât litere și să experimenteze și cu alte feluri de a vopsi pereții cum ar fi stencil-urile, muraluri și paste ups.
Stencilurile sunt probabil cea mai văzută formă de graffiti de care lumea uneori nici nu-și dă seama că e graffiti.
Și dacă n-ai niciun alt punct de referință, dacă ai văzut un Banksy vreodată, în mare ăla e un stencil, deși e mult mai mult decât atât.
Un stencil e de fapt o planșă din orice material decupată într-o anumită formă în așa fel încât să permită să poți crea desene cu detalii complexe cu fâsuri mai puține cât timp ai decupat totul bine de acasă.
De multe ori sunt monocrome, deși nu e lege, și variază super mult tematic de la personaje la obiecte și chiar și tag-uri.
Paste-up-urile sunt ceva mai rar întâlnit în România. Sunt ca niște postere lipite pe un perete de un street artist, ceea ce le permite să fie infinit de complexe.
Practic, desenezi planșa exact cum vrei și o decupezi de acasă, și cât timp ai folosit vopselele perfecte ca să nu se ia, o lipești pe perete să rămână acolo până o strică vremea de tot.
Multe forme de street art sunt temporare, nu doar cele pe hârtie ca stickerele și pasteupurile. Throw up-urile pot fi acoperite de alte Throw up-uri, iar dacă cineva își revopsește peretele, poate șterge dintr-un foc zeci de ani de desene făcute.
De asta, dacă vrei cu adevărat să ai o operă de artă semi-permanentă în stradă, probabil vrei să faci un mural.
Muralurile pot fi plătite de câte o companie, ca alea plătite de țigările pe care n-o să le numim și cele cu seriale de prin București, sau făcute în cadrul unui festival, ca cel cu David Popovici făcut de Sweet Damage Crew în cadrul Outline Festival, dar oricum ar fi, e clar că trebuie făcute legal ca să iasă bine.
Nu spunem asta ca să ne luăm karma înapoi după un articol în care am vorbit doar despre cum să vă mâzgăliți cartierele, ci pentru că un mural poate dura săptămâni întregi să fie terminat, ceea ce e destul de greu dacă te uiți după poliție o dată la 15 secunde.
E, indiferent dacă te apuci de dat și tu bombe pe metrou după ce ai citit articolul ăsta sau nu, sperăm că măcar te-am ajutat să vezi cu alți ochi obsesia oamenilor de-a scrie litere pe pereți.
Pentru că e atât de dubios din punct de vedere legal, grafful e o formă de artă care poate fi apreciată cu adevărat doar cu ochiul liber mergând pe stradă, dar odată ce începi să urmărești șirul tag-urilor, o să descoperi treptat o lume complet nouă.
