Cum Și-a Creat Reyna Propriul Destin

Dintr-o copliărie tumultoasă la project manager și mamă
19 martie 2024

Atunci când ne uităm la oamenii care lucrează în muzică și entertainment doar prin Instagram și TikTok, după pragul artiștilor și influencerilor lucrurile devin foarte neclare când vine vorba de cine face ce.

Sunt multe persoane care au labeluri și nume de artiști în bio sau pun poze de pe la eventuri să pară că ar fi asociați cu oameni și să-și construiască cariere pe spatele aparențelor ăstora.

În același timp, piperați în zona asta gri sunt și oameni implicați în mod direct în carierele și proiectele artiștilor fără să fie ingineri de sunet, fotografi sau DJ, ci mai degrabă manageri de proiect, A&R și asistenți în dezvoltarea ideilor.

E, Reyna e una din puținele persoane din țară care e toate într-una – și mai mult.

Chiar și în Duminica în care ne vedem în sfârșit să povestim pentru interviu – în sfârșit pentru că am amânat de câteva ori din cauza datoriilor de mămică și de project manager pentru albumul baby daddy-ului ei care urmează să apară în curând – e un mega haos.

Chiar și azi la shooting, înainte să venim ne-am întâlnit cu mama Reynei și Alpha, iar imediat după ce vorbim Reyna pleacă să-i ia haine fiului lor ca să apară și el în poze cu tatăl lui.

Probabil vă e clar că tatăl de care vorbim e OG Eastbull, dar, la cum e atmosfera, e ușor să uiți că Reyna își împărtășește viața cu cel mai gangster rapper din România atunci când petreci o zi cu ei.

Cu toate astea, atunci când povestește despre copilăria ei și cum stătea cu căștile în urechi și se vizualiza în studio, viața pe care o trăiește acum e singura care are sens.

Tatăl Valeriei s-a mutat pentru puțin timp din Italia în România cu bunicul ei în anii ‘90 să aducă un business de import de marmură de acolo, timp în care a cunoscut-o pe mama ei, a apărut ea în peisaj, iar apoi a plecat cu familia lui nouă înapoi în Italia atunci când Reyna avea 3 ani.

La foarte puțin timp după, părinții ei s-au despărțit, iar Reyna a rămas singură cu mama ei care lucra prin spitale să le întrețină în timp ce își termina specialitatea în medicină.

Într-un fel, asta a forțat-o să crească și fără tată, dar și fără mamă, pentru că pe cât mama ei avea grijă să îi poată da tot ce ar putea avea nevoie, compromisul a fost că a forțat-o pe Reyna să petreacă mult timp singură și să învețe să gătească, să spele după ea și să se îngrijească singură de când era foarte mică.

Atunci când avea 5 ani, mama ei i-a închiriat un pian Yamaha – închiriat pentru că nu își permiteau să îl cumpere cu totul – de care s-a lipit și s-a îndrăgostit, așa că a început să viseze la cum ar fi să trăiască în lumea asta a muzicii pe care începea să o descopere.

Copilăria Valeriei e cel mai simplu descrisă ca fiind o perioadă de studiu de artă intens.

La 10-11 ani s-a apucat și de actorie pe lângă pian și, deși începuse să o ia puțin razna ca și copil și să intre într-un anturaj mai prost, mama ei o ținea închisă în casă și departe de orice probleme în care putea să intre.

Viața lor s-a destabilizat și mai rău la puțin timp după. Pentru că le le era foarte greu să se susțină în Italia, mama Valeriei a decis să le mute înapoi în România fix înainte să intre ea în clasa a 9-a.

Mutarea asta i-a rupt filmul fetei complet.

A trebuit să returneze Yamahaul pe care învățase să cânte, ceea ce a făcut-o să nu mai vrea să aibă de-a face deloc cu pianul, deși n-a renunțat la muzică de tot.

În același timp, pentru că nu știa română prea bine, a trebuit să meargă la George Enescu ca să poată intra într-un liceu bun – o ajuta faptul că la liceul de muzică se intră pe bază de examen de aptitudine muzicală, ceea ce nu era o problemă cu background-ul ei de pian.

Deși a făcut canto și tehnică vocală în pop tot liceul și și-a luat și un atestat de jazz pe drum, n-a mai pus mâna pe un pian vreodată și până a intrat la facultate s-a lăsat de muzică de tot ca să dea la drept.

Pe deasupra, mai și fierbea de la cât stătea în casă de grija mamei sale, așa că imediat ce a făcut 18 s-a chitit să-și găsească iubit și să înceapă să iasă în lume.

Până la 20 de ani, pe lângă facultate și practică sub formă de asistent juridic de care se ținea cât de serios se putea, deja era îndrăgostită, mutată cu iubitul ei și mai și începuse o afacere cu el.

Deși acum că are o carieră în ce își dorea dintotdeauna să facă, e mamă și și-a construit o familie cu OG, urăște să recunoască asta, totuși relația pe care a avut-o în facultate a ajutat-o foarte mult în a deveni persoana cu care stăm de vorbă azi.

Atunci când plecase de la mama ei de acasă nu știa multe despre cum se fac bani, nu prea fusese plimbată și nu prea știa ce vrea să facă mai departe decât că voia să fie în muzică.

După 2-3 ani de jonglat bani mai mulți decât fac alții în 20, dosare penale de toate felurile la practică, o relație și activități obișnuite de distracție de studenți, ceva trebuia să înceapă să dea pe dinafară.

Cele mai afectate i-au fost relația și, deși încă nu-și dădea seama, corpul, care începea să se îmbolnăvească destul de grav.

Începuse să se simtă rău destul de des, ceea ce atribuia nopților târzii și stresului, doar că sincer, simptomele pe care le povestește – dureri de oase, neputință să mănânce – nu le-am auzit de la mulți petrecăreți. 

Pe deasupra, începea să simtă că nu-și cunoaște propria persoană deloc pentru că, deși ea și iubitul ei făceau bani – fără să aruncăm cifre – cât să se plimbe, să se lăfăie și să-și facă și casă pe deasupra, el începuse să fie abuziv cu ea mai întâi psihic, apoi până la urmă și fizic.

Deși a reacționat repede în a se despărți de iubitul ei, a-și găsi o chirie singură și a continua să-și vadă de facultate și practica de drept, genul ăsta de trăire rămâne cu niște ațe atârnate de orice om.

Reyna nu putea să mănânce ca rezultat al despărțirii, nu voia să iasă din casă și nu voia să-și găsească pe nimeni altcineva, dar nici nu voia să rămână înfiptă în depresie.

Aici au ajutat-o, mai mult forțat decât voit, prietenele ei cele mai bune, Kata – cu care fusese în liceu în Enescu – și Simina care au fost niște surori pentru Reyna în perioada asta.

Ele două o tot scoteau din casă în diverse contexte sociale montate s-o ajute să treacă peste fostul prieten de care încă se chinuia să se rupă și să înceapă să fie cine vrea ea să fie. 

În una din serile astea, Kata s-a chitit s-o ducă la un alt român crescut în Italia acasă la o petrecere convinsă că se transformă-n Cupidon dacă-i combină.

Reyna în mod special n-avea niciun chef să meargă, dar, pentru că Simina nu venea, n-a vrut s-o lase pe Kata singură și s-a dus după ea.

Atunci când au ajuns la petrecere au dat de oricine, dar nu de rapperul care închiriase un apartament cu două etaje să-și facă viața cât stătea în vizită în București, care probabil v-ați prins până acum cine e.

Într-un final, în timp ce Reyna sorbea un pahar de vin în bucătărie cu o parte din invitați, OG Eastbull a intrat pe ușă.

S-o auzi povestind cum s-au cunoscut e ca dintr-un film.

Ea n-u l-a salutat și nici nu s-a uitat la el deloc de când a intrat pe ușă până au și plecat din cameră, el a tras-o deoparte pe Kata mai târziu să întrebe de prietena ei că nu înțelegea cine e, iar Kata a tras de ambii în toate părțile până când Reyna a ajuns să-i cânte lui OG de față cu toată lumea, dar cu toate astea Reyna era încă cu mintea la fostul ei prieten.

Pentru cine nu l-a cunoscut vreodată pe OG, următoarea parte a poveștii poate suna fantastic, dar realitatea e că oamenii sunt mult mai nuanțați decât putem să ne dăm seama atunci când vedem doar ce simt ei că e confortabil să ne arate.

Deși era clar că se plăceau, a luat-o de mână pe Reyna și i-a zis să se ducă unde îi era gândul. Apoi, nu s-au întâlnit din nou luni întregi până într-o seară în studio, aproape din întâmplare.

În seara aia au prins un moment singuri, după care au început să vorbească până când într-un final sau întâlnit la OG acasă unde nu putea să-i vadă nimeni și și-au povestit copilăriile în Italia, visele, gusturile în muzică și viețile până la 5 dimineața când Reyna a trebuit să plece să se pregătească pentru înc-o zi plină de dosare nasoale la firma de avocatură la care făcea practică.

De aici încolo, lucrurile s-au mișcat extrem de repede, ceea ce e extrem de ironic considerând că Reyna îl descrie de multe ori de-a lungul discuției noastre pe OG ca fiind iubirea ei liniștită.

Reyna, folosindu-se de experiența ei din drept și în industrie, a început să se ocupe de booking-ul lui OG, așa că primele câteva luni din relația lor au fost doar pe drum între orașe și concerte unde se aveau mai mult unul pe celălalt decât orice altceva puteau numi acasă.

Apoi, dat fiind că făcuse muzică toată viața ei, OG a început destul de repede să aibă încredere în gusturile ei și a pus-o în poziția de project manager al întregului album Foame și Ambiție.

Ca să ieșim puțin din relația lor și să recapitulăm puțin ce e un project manager, practic e o persoană care se ocupă de toată partea logistică a unui proiect, organizat sesiuni de studio, programări, clipuri, shootinguri, când apare ce unde și când trebuie să fie gata, cum se promovează ca să vadă cât mai multă lume, iar dacă e foarte bun la ceea ce face, știe și cum să se ajute artistul să-și ducă filmul mai departe.

Practic, într-un an de când s-au cunoscut, viețile Valeriei și ale lui OG s-au lipit una de cealaltă complet, deși relația lor de acasă și relația lor de muncă au rămas complet separate, ceea ce i-a și ajutat să se apropie în tot haosul din jur.

Din toată dragostea asta, brusc Reyna s-a trezit cu Alpha în burtică, ceea ce a fost un miracol dorit, dar neașteptat.

Mai știți problemele alea de sănătate la care am bătut apropo mai devreme?

Toate nopțile în muzică tare, nedormite, nemâncate începeau să-și facă efectul asupra corpului Valeriei și, deși sufletește era mai bine ca oricând, înainte de primul Beach, Please!, era să piardă un rinichi, iar rezultatele recuperării însemnau că șansele să poată rămâne gravidă erau mici în momentul ăla.

Cu toate astea, cea mai mare bucurie din viața Valeriei și a lui OG s-a întâmplat, iar viața lor a continuat.

Chiar și cu burta până-n gât Reyna s-a dus la sesiuni, concerte și s-a ocupat de telefoane, determinată până într-un punct nesănătos să continue să muncească și să construiască o viață din ce în ce mai bună pentru familia ei împreună cu OG.

Presiunea constantă pe corpul ei a însemnat că într-o seară, cu puțin înainte de termen, a trebuit dusă la spital după ce a început să se simtă rău.

Pe drum spre spital, deși știa că e posibil să fie forțată să nască prematur, încă se ocupa de telefoane pentru clipul de la Regula 2 care urma să apară.

În noaptea aia a și născut, pentru că presiunea sarcinii combinată cu preeclampsia în care intrase însemnau că dacă nu o făcea ar fi murit și ea și Alpha.

Primele două săptămâni din viețile lor împreună au avut loc la terapie intensivă, unde tot nu s-a lăsat bătută de boală și l-a alăptat pe Alpha zi de zi, ceva extrem de rar pentru o femeie care suferă de așa ceva.

După ce s-au întors acasă, lucrurile nu au devenit neapărat mai simple.

Pentru că fuseseră forțați departe unul de celălalt în săptămânile astea, ea și OG au trecut prin experiența nașterii lui Alpha și au digerat ce se întâmpla complet diferit, ceea ce a creat o separare între ei.

Faptul că nu putea să se întoarcă la muncă cât de repede și-ar fi dorit pentru binele ei și al copilului lor, acumulat cu alte probleme prin care treceau în relația lor – dintre care, una mare era faptul că simțea că OG nu reușește să îi comunice ei ceea ce simte legat de tot ceea ce se întâmpla în viețile lor –  și frica prinsă din tot ceea ce se întâmplase cu bebelușul au împins-o pe Reyna într-o stare în care a simțit că nu mai poate duce tot ceea ce-și pusese pe umeri.

De asta, într-un moment de disperare în care a decis să lase orice altceva și să se ocupe doar de copil, s-a separat de OG și a postat cum că s-ar retrage din proiectul lor împreună.

OG a lucrat împreună cu ea să se apropie din nou unul de celălalt, iar acum, câteva luni mai târziu, lucrurile s-au echilibrat în viețile lor, atât când vine vorba de cum îl cresc pe Alpha și timpul pe care-l petrec împreună ca și familie cât și în muncă.

Recent, într-o sesiune intimă de studio cu OG și Simi de la Def Jam, înainte să o rugăm pe Reyna să facă articolul ăsta cu noi, OG ne-a descris albumul ăsta ca fiind prima oară când o să-l auzim mai mult pe Alfred decât pe OG.

Reyna e singura persoană care îi spune lui OG Eastbull Alfred, deci de atunci am înțeles că viața lor împreună va fi o influență mare pe album, doar nu în ce fel.

Albumul s-a născut în noaptea în care Reyna și OG s-au împăcat.

Neîmpăcată cu ideea că relația lor se termină, într-o noapte, Reyna s-a urcat în Uber la 5 dimineața să traverseze Bucureștiul și să vorbească cu OG – deși putea sta cu el doar 10 minute înainte să trebuiască să plece înapoi spre casă și să ajungă înainte să se trezească Alpha.

Atunci când s-au văzut, l-a rugat ca dacă nu poate să vorbească despre ce simte să scrie, să cânte și să facă un album despre asta, iar așa am ajuns la lansarea piesei Legendă săptămâna trecută.

Deși e fix acolo la îndemână posibilitatea, Reyna nu vrea să se arunce brusc în ochiul lumii, ci din contră.

E una din puținele femei care lucrează behind-the-scenes în hip-hop-ul românesc, iar fiecare dintre ele se luptă pentru respect și împotriva ideii că ar fi pe acolo din alte motive decât din pasiune și muncă la fiecare pas din carierele lor, iar clout chase-ul e una din cele mai simple metode să nu fii luat în serios atunci când faci ce face ea.

Singurul motiv pentru care ne-a dat interviul ăsta doar pentru că am rugat-o extrem de frumos, și ca să ne folosim de ocazia asta pentru a invita artiste care și-ar dori să lucreze cu ea să-i scrie și să vadă cum ar putea să le ajute.

Așa că, acum că noi ne-am făcut treaba, voi vedeți ce faceți și nu ne faceți de râs atunci când îi dați mesaj.

viziunea Clujeană a unui hip-hop unit
viziunea Clujeană a unui hip-hop unit
în skatepark și unde a ajuns de acolo
în skatepark și unde a ajuns de acolo
să vedem cum cântă Deliric cu formația și restul trupei
să vedem cum cântă Deliric cu formația și restul trupei
Ai dat de fundu' sacului cu articole...