Mergem La Party cu Blind Events

7 aprilie 2025

Probabil știți de party-ul de weekend-ul ăsta pe care îl organizează prietenii noștri de la Blind Events, dat fiind că tot zicem de el de mai bine de o săptămână, dar încă n-am prea explicat care e treaba cu el.

Pentru noi, echipa de la CURENT, e prima oportunitate să ne anturăm cu cineva care nu doar că organizează party-uri tari, dar e și pe același vibe cu noi.

MÆR, care bagă primul lui DJ set ever sâmbăta asta, chiar dacă e parte din echipa Blind de când s-au lansat, e persoana care are meritul colaborării dintre noi. 

Deși știți că noi ne ocupăm în general de chestii românești, iar Blind Events a pornit în Franța, Maher stă în București de mulți ani și cunoaște scena de party din țară cel puțin la fel de bine ca noi.

Printre altele, i-au chemat pe Charlie și Onyk până în Paris să bage muzică împreună, apoi pe Onyk și la al doilea episod din podcast-ul lor, tocmai ce au făcut un party cu Piticu în Barcelona weekendul trecut și urmează să organizeze un party cu Mihigh și Zefzeed în Tunisia la sfârșitul lunii.

Mai mult decât asta, deși vă dați seama că ni s-a mai propus să facem ceva împreună și cu alți organizatori de când ne ocupăm de a vă ține la curent cu toate petrecerile din țară, pur și simplu colaborarea asta a avut cel mai mult sens pentru noi ca primul party la care să participăm.

Astea fiind spuse, în postarea de azi aveți mai multe filmări de pe la petrecerile pe care le-a făcut Blind prin lume.

După ce aruncați un ochi, dacă pare genul vostru de muzică ce vedeți și auziți, intrați pe link-ul ăsta și luați-vă bilete la party-ul de sâmbăta asta de la Random House să ne întâlnim și să petrecem împreună.

ca să-i ascultăm noul album
ca să-i ascultăm noul album
Un fel nou de a asculta muzică în București
Un fel nou de a asculta muzică în București
viziunea Clujeană a unui hip-hop unit
viziunea Clujeană a unui hip-hop unit
în skatepark și unde a ajuns de acolo
în skatepark și unde a ajuns de acolo
Ai dat de fundu' sacului cu articole...