Weekendul trecut a avut loc marea migrare românească spre stațiunile din jurul mării negre cu ocazia celei mai importante sărbători din lume: 1 Mai.
De la mese la Loft și Nuba la boabe pe la Sunwaves, a fost plin de opțiuni de distracție indiferent de preferințele fiecăruia, iar noi am ales să mergem în Mecca hip-hopului la Beach, Please! să vedem care-i șto-ul.
Am ajuns acolo de când s-au deschis porțile în a treia zi, iar până să înceapă concertele ne-am plimbat puțin să vedem care-i treaba.
N-am fost la ediția de anul trecut, dar am auzit că nu a fost mare lucru de făcut în afara concertelor și am observat aceeași problemă și la Hustle în Decembrie.
Ei bine, Selly și Lucian au fost atenți la ce a zis lumea și anul ăsta au umplut Beach, Please!-ul de activități.
De cum intrai în festival dădeai de o scenă mică numită „Rapstalgia” unde au mixat tot felul de artiști epici de la DJ Oldskull și Vlad Dobrescu la Desvalido100.
Așa aveai tonul dat încă de la primul pas pe care-l făceai prin porțile alea mari și Instagramabile și nu aveai cum să ieși din film pentru că scena era pusă peste drum de casele de unde se umpleau cu bani brățările cu care plăteai prin festival.
După ce am trecut de zona asta, următorul spațiu era un cort enorm plin de food truck-uri.
S-a dat pe la știri că asta ar fi fost cea mai mare zonă de mâncare din orice festival din România.
Nu știm dacă e adevărat, dar am găsit aici tot ce ne-a putut imaginația de la burgeri, aripioare, cartofi belgieni la Fițoșica și Jerry’s Pizza la prețuri variind de la ok la scumpuț fără să dea spre absurd.
După ce am ieșit din cort mai era un mic spațiu până la scene în care erau pop-up shop-uri PORC și Young Rich White, un magazin oficial Beach, Please!, aparate din alea de dat tare cu pumnul și un loc pentru tatuaje temporare și împletituri de păr.
Shop-ul PORC ne-a captat atenția cel mai tare – am și lipit un sticker pe el, deși ni l-au dat jos după 🙁 – pentru că era brand-ul cu care rezonăm mai mult din cele două care aveau shop, iar oamenii au profitat și chiar au făcut ceva tare cu el, anume au adus capete de porc și au băgat hainele în niște containere mari și roșii.
Până la main stage mai era și un cort Hip-Hop Takeovers în care n-am mai apucat să intrăm, mai ales că s-a dat startul în el mult după ce au început concertele, dar am auzit că și acolo a fost o atmosferă tare, puțin mai matură ca în restul festivalului.
Toate ca toate și sperăm că v-am creat o mică imagine a ce a însemnat „campusul” festivalului, dar la cele două scene a fost pâinea adevărată.
Main stage-ul de anul trecut a fost transformat în scena „Sunrise”, numită așa probabil pentru că începea puțin mai târziu și continua zilnic până dimineața târziu.
Asta se presupune că era scena mai mică pentru artiști underground deși a avut și Oscar concert pe ea, plasată în capătul festivalului într-un cort cu capacitate de maxim 5,000 de persoane. Sincer, noi aici ne-am distrat mai bine ca la main stage și în anumite cazuri pare că și restul publicului la fel.
De exemplu, atunci când AfroJack și supernOva au băgat în același timp – AfroJack fiind pe monstrul de main stage unde am înțeles că ar fi fost și 50,000 de persoane deodată la unele concertele – lumea a plecat în numere atât de mari spre „Sunrise” încât omul și-a oprit concertul.
Nu îi condamnăm. La supernOva la set se făcea un mare moshpit condus de Alex Bittman pe „Love Sosa” – pe care a băgat-o cu tot cu intro – în timp ce, hai să fim serioși, ce treabă are Afrojack cu hip-hop-ul?
Artiștii străini au fost importanți pentru festival, dar au fost cu dus și întors.
Sfera Ebbasta a lăsat jos microfonul și a plecat pentru că nu simțea crowd-ul, iar meme-urile cu concertul lui Central Cee vorbesc de la sine.
Am văzut câteva publicații online care chiar cereau publicului să nu mai stea pe loc și să se distreze chiar dacă nu simt muzica sau nu o cunosc pentru că vezi doamne facem impresie proastă ca țară dacă nu ne mișcăm pe piesele care nu ne plac.
E un punct sensibil de discuție cu multe nuanțe, dar nu credem că e corect să se arunce vina pe public. Oamenii își strâng banii cu lunile și fac eforturi mari să vină din toată țara special ca să se distreze cu artiștii lor preferați.
Dacă nu știu artistul sau piesa, e normal să nu fie bucuroși, iar 6ix9ine și DaBaby au dovedit că lumea cântă în orice limbă – chiar și în spaniolă – dacă muzica e ce trebuie.
S-au distrat ambii atât de bine cu publicul încât au postat pe Instagram ca și cum România le-a revitalizat cariera, 6ix9ine chiar fiind confirmat ca primul artist oficial din line-up-ul de anul viitor.
Aici poate e responsabilitatea organizatorilor să identifice mai bine artiști care prind cu adevărat, au un public românesc semnificativ și nu doar au hype de pe o piesă cu un vers viral, dar lăsând asta deoparte Beach, Please! a fost extrem de tare.
Fiecare cântăreț prezent a făcut show cât de bine a putut, iar festivalul a avut atâtea momente tari pe scenă încât ar fi imposibil să menționăm din ele fără să ne simțim ca și cum excludem prea multe.
E important pentru noi ca fani să avem un festival dedicat hip-hop-ului la care putem să ne spargem capetele cu toți artiștii noștri preferați și să descoperim unii noi pe care nu îi știam sau nu îi apreciam suficient înainte.
