Filmul nu-nseamnă doar ce apare în cinema.
Să te pregătești, să te anturezi, să găsești ceva pe gustul tuturor care pică la o oră la care poate veni tot anturajul e ceva complicat, iar, dacă ești ca noi, probabil preferi oricum din start să bagi filme în timp ce stai pe canapea cu un hatz în față.
De asta, în ultima săptămână am stat și ne-am uitat la tot ce există românesc pe Netflix și am revenit cu câteva filme mai noi pe care e posibil să nu le fi văzut, dar care-s destul de interesante de avut în buzunar.
Echipa noastră de research, după multe ore cu ochii pe ecran și mâna-n biscuiți, a ajuns la concluzia că genul de film românesc în care există cea mai mare varietate în ultimii ani e comedia.
Avem din toate felurile, fie că-s corporatiste ca “Teambuilding”, comuniste ca “Amintiri Din Epoca de Aur” sau cocălărești ca “Romina, VTM”.
Dintre toate, nouă ne-a furat ochii cel mai tare “Taximetriști”, pe care culmea nici n-am vrut să-l vedem inițial când a apărut în cinema.
Singura problemă a filmului ăsta e că e greu să-l explici fără să-l dai pe tot din casă.
În film, îi urmărim pe doi băieți care plimbă clienți de colo colo toată noaptea. Unul din ei e mai cocalar de cartier, celălalt mai familist trist – la suprafață cel puțin.
De-a lungul serii, fiecare din ei intră în diverse belele: se ceartă, se-njură, se-mpacă, se iau în gură cu clienți, fără vreun sens inițial.
Pe parcursul acțiunii în schimb, fiecare din scene ne arată puțin mai mult din spatele cortinei fiecăruia din băieți.
Ba chiar, spre final, filmul o dă spre dramă socială direct și ne arată cât de grele sunt de fapt zilele fiecăruia atunci când caterinca nu mai e destul să facă față problemelor din viețile lor.
În alt colț al genurilor cinematografice cu care se joacă regizorii români am găsit o mică bijuterie horror: “Capra cu trei iezi”.
Toată lumea știe basmul și cântecul, dar – dacă ești sănătos la cap – probabil ai uitat că lupul decapitează doi dintre iezi și îi lasă-n geam să-i vadă capra când ajunge acasă.
Ei bine, regizorul acestui film e destul de nesănătos la cap – în cel mai bun sens posibil. A luat povestea clasică pentru copii și a refăcut-o cu oameni în loc de animale, iar rezultatul e hardcore.
Capra nu e genul de horror scârbos la care vezi satana cum mănâncă mațe, ci din contră, e un film lent, extrem de neliniștitor cu un cast epic, cadre frumoase, care e și suficient de scurt încât să-l poți vedea cap-coadă în orice seară, cât timp nu vrei să dormi după.
Un alt film de la care e posibil să nu dormi după, deși din total alte motive, e “Soldații: Poveste din Ferentari”.
Soldații e o dramă socială, bazată pe o carte semi-autobiografică scrisă de unul din actorii principali, despre un antropolog care se mută în Ferentari să scrie un doctorat în manele și ajunge într-o relație toxică homosexuală cu un fost pușcăriaș din zonă.
Filmul nu ia subiectul deloc în glumă și intră destul de adânc – no pun intended – în discuția din jurul vieții de pușcărie, stigmei față de relațiile dintre bărbați și a vieții de Ferentari cele mai grave, unde vezi oameni – de multe ori reali, nu actori – cum își dau și ultimii bani pe păcănele, cât timp știu că mai au măcar o țigară în pachet.
Mai mult de atât, e făcut într-un stil foarte crud, cu secvențe lungi și cadre care te bagă fix în fața celor mai intime emoții ale personajelor.
Soldații, regizat de Ivana Mladenović, e cam ce ne-am putea imagina că ar fi un film făcut cu personajele din pozele lui Barabancea.
Scena de film se diversifică destul de tare în ultimul timp, iar din ce în ce mai multe filme discută subiecte de la viața de țară la prăjelile diferitelor subculturi de prin orașe.
Nu-s astea singurele filme pe care le-am văzut pe Netflix despre care ne-ar plăcea să vorbim, numai că nu vrem nici să vă încărcăm cu teme pe toată luna.
Deocamdată, sperăm că v-am dat măcar câteva opțiuni de la care să porniți și, cine știe, dacă bubuie revista poate ne punem bani deoparte să luăm abonament la HBO să vă mai povestim și de acolo.
