4226

Mai mult familie de mafioți decât brigadă de trapperi
5 septembrie 2023

După ce ne-au dat cu el pe la nas vreo 2 ani în continuu prin diverse tease-uri și leak-uri, pe 1 Septembrie băieții de la 4226 au lansat în sfârșit mult așteptatul lor album colaborativ CO$ANO$TRA.

Ăsta e primul album pe care-l scoate 4226 ca grup, iar deși multe din fețele lor sunt deja familiare, încă e mult mister în jurul băieților.

Numele trupei a fost un subiect fascinant pentru fani foarte mult timp. Multă lume a presupus că 4226 e un cod poștal și că oamenii au film de gang american, dar realitatea e mult mai simplă deși probabil mai gangster decât ai crede.

4226 vine de la Glock P4 seria 226 – prima armă cu care a tras RAVA vreodată.

El n-are nevoie de vreo introducere – între BULIBA$HA și albumul cu NANE, meme-ul cu În Lipsa Ta și până la Giulești Crângași e deja rezonabil să-l considerăm unul din cele mai ușor de recunoscut nume din trap. 

Armin a apărut în fața lumii încă de când a început RAVA să bubuie, de pe Akana Janes, pe care era și Dany Coca – care deși era la un moment dat parte din grup, nu apare nicăieri pe album. 

Dintre membrii originali din 4226 a mai rămas și Ravisval, dar în formula actuală – și finală, bazat pe ce s-a mai zis pe la Georgescu – pe lângă RAVA, Armin și Ravisval mai sunt Giovanni, care e și vărul lui RAVA, ASSAF și BITTNER.

De când s-a lansat RAVA prima oară n-a fost vreun secret îi plac în mare parte trei lucruri: violența, femeia și substanța – nu neapărat în ordinea asta.

Filmul de mafioți trece mai departe de artwork-ul și packaging-ul lui Grafix în care, pe un fundal alb cu haine negre și ochii roșii, toată familia e aranjată în temă cu RAVA fiind singurul complet în negru, ca un cap al familiei.

Undeva în perioada de când a fost anunțat și când s-a lansat CO$ANO$TRA, tot RAVA a ajuns adânc în nasoale și aproape a murit, a ajuns la reabilitare în Turcia și apoi s-a pus pe picioare mai bine ca oricând, lucru pe care l-a povestit extrem de sincer în ultimul lui podcast la Gojira.

Zicea acolo că la un moment dat a trecut mai bine de jumătate de an în care nu mai putea să facă piese și că mai mulți dintre ei se chinuiau cu probleme similare, ceea ce ar putea explica de ce albumul a durat atât de mult să ajungă la urechile oamenilor.

RAVA dă tonul pe tot parcursul albumului, iar formația asta militărească a grupului e ceea ce le și permite fiecăruia dintre ei să iasă în evidență de fiecare dată când intră pe piese.

În același timp, se simte frăția aia reală dintre ei care-i face să curgă bine împreună pe strofe și să-și dea unul altuia ad-lib-uri cu toți plămânii. Oamenii împart atât de multe încât strofa lui RAVA de pe FINESSE ME e pasată de la BITTNER de fapt.

Sunt multe de zis despre piesele de pe album, da’ realitatea e că trebuie ascultate.

Producția e la fel de crisp ca întotdeauna, ceea ce e și normal considerând de câți ani își rafinează Seek Music-ul sound-ul împreună.

Lu-K Beats e producatorul executiv zis și coordonatorul de joc al albumului, iar PRNY, C.S.T., EXPOSURE, BROKN, MVRCU, Giovanni, Joey Crack, @STOPFLAME care sunt toți din familia Seek au produs majoritatea albumului la care au mai contribuit legendarul DJ Sfera și produceri mai noi ca cgraul, Quante și Newron.

Influența sound-ului se simte că își are rădăcinile în Șatra, motiv pentru care atunci când intră Killa Fonic pe MUZEU și când intră Super ED pe MĂ AGITĂ sună de parcă au venit verii mai mari  în vizită, dar se duce în multe direcții noi.

SEMAKA, care a apărut ca leak încă de anul trecut, e direct balans de petrecere, deși tot de trancane se cântă, iar deși l-am mai auzit pe RAVA pe piese mai de suflet și chiar și pe Ravisval și Armin pe O Doamne…, pe care-și varsă sufletul despre familie și apropiați pierduți, LUNA a fost un șoc după atât de mult spart de capete.

Pe lângă că LENO a cântat superb, toți băieții și-au găsit un colț din inimă despre care să cânte. 

Mai sunt câțiva invitați din anturaj ca NANE, 911, Amuly, Rafoo și $lice care fac vizite scurte pe album, dar cărora le-ai simți lipsa dacă n-ar fi acolo.

În mare, CO$ANO$TRA e albumul perfect de început de toamnă. Cu cât încep să se lungească nopțile și să iasă demonii din casă, cu atât o să-și găsească locul în mai multe boxe-n stradă, unde ar trebui să fie.

Pe Rava nu l-a oprit nici moartea, iar dacă ne luăm după albumul ăsta, familia lui e puternică la fel ca el.

viziunea Clujeană a unui hip-hop unit
viziunea Clujeană a unui hip-hop unit
în skatepark și unde a ajuns de acolo
în skatepark și unde a ajuns de acolo
să vedem cum cântă Deliric cu formația și restul trupei
să vedem cum cântă Deliric cu formația și restul trupei
Ai dat de fundu' sacului cu articole...