HANNIBAL LECTER

Culminarea unui drum de 3 ani, pentru cel mai calculat, psihopat rapper român
22 noiembrie 2023

După mai bine de un an întreg de anticipare de când tot amenință cu el, M.G.L. a lansat Vineri primul lui album – HANNIBAL LECTER.

Chiar și pentru fanii lui, explozia pe care a avut-o M.G.L. în ultimii 3 ani a fost atât de mare într-un timp atât de scurt încât poate fi greu să ne dăm seama cum s-a ajuns aici, dar tocmai asta o să încercăm noi să explorăm azi.

Deși e din Galați, M.G.L. a petrecut mult timp prin Anglia, unde locuia cu ai lui pe vremea când s-a decis să scoată prima lui piesă – No Shit Sherlock.

Mulți artiști underground care-s plecați prin țări străine au tendința de a suna cringe datorită influențelor pe care și le iau de pe acolo, dar M.G.L. ieșea în evidență încă de pe atunci ca oferind ceva destul de diferit de restul rapperilor români fără să sune extraterestru pentru cine asculta ce zice.

Asta, combinat cu o mandolină catchy de pe beat, au ajutat piesa să rupă pe TikTok și să strângă – până acum în 2023 – cam 5 mil. de viewuri pe YouTube, ceea ce l-a determinat să scoată Galați 6 luni mai târziu, în Ianuarie 2021.

Galați a fost o introducere mai bună în ce reprezintă M.G.L., atât prin vizualul făcut din secvențe de știri cu aresturi și bătăi de prin Galați cât și prin evidențierea mai puternică a vocii groase unice cu care scuipă M.G.L. pe beaturi drill.

Deși n-a ajuns neapărat atât de virală ca Sherlock, i-a prins urechea lui Lu-K Beats, care a pasat-o celui mai calificat gălățean din hip-hop, lui Nosfe, care a scos rapid un remix al piesei cu M.G.L. la doar câteva săptămâni după ce a auzit-o.

Deși părea că ce se întâmplă e un fleac, M.G.L. își rafina sound-ul deja de 3 ani până în momentul ăsta, iar faptul că un rapper pe care-l respectă atât de mult a intrat pe piesa lui l-a motivat să ducă totul la alt nivel.

A scos piese într-una tot restul anului, de la un EP numit CYBERTHUG, la strofe pe albumul lui Swisher și alte single-uri ca CINE TE CREZI? – tot cu Swisher.

Influența de drill combinată cu timbrul heavy al lui M.G.L. au creat o formulă din ce în ce mai bună cu fiecare piesă, până când s-a plantat bomba și a ieșit din ea CONTACT FATAL.

Dacă n-ai stat ascuns sub stânci, n-avem de ce să-ți zicem cât de mare a fost piesa asta.

Lăsând deoparte vizualizările pe TikTok, YouTube și streamurile, M.G.L. se anunță ca fiind cel mai bun rapper din istorie pe piesă – de la asta vine GOAT, pentru cine nu e destul de adânc în lore încă – și poartă o mască pe măsură în clip.

Apoi, după ce s-a comparat cu Marius Csampar și și-a vărsat toți dracii despre cum și-o ard alți rapperi, începe să se radă pe cap în timp ce dă a doua strofă ca un psihopat.

Rezultatul a făcut mai multe vizualizări decât avem oameni în țară și a transformat toată munca lui M.G.L. într-un val pe care încă-l călărește.

Fiecare piesă de după a făcut milioane de view-uri și streamuri, iar orice hater care l-ar fi putut numi one hit wonder a fost forțat să închidă gura după ce CONTACT FATAL 2 s-a dus la fel de bine ca prima variantă.

Tot în perioada asta s-a anunțat pentru prima oară albumul, deși în 2022 tot ce zicea M.G.L. era că va lucra la el până iese perfect.

În schimb, odată ce a început 2023, a intrat în modul de război.

A dat cel mai vizionat freestyle din istoria URBANIST SESSIONS, a colaborat cu Beach, Please! să scoată piesa MARSEILLE – în clipul căreia merge din cele mai nasoale ghetouri din Galați până în Marsilia – și a apărut până și pe soundtrack-ul filmului Haita de Acțiune.

Până în Mai deja făcuse atât de multe lucruri încât era gata să anunțe și un nume pentru album la podcastul lui GojiraHANNIBAL LECTER.

N-a zis prea multe despre album, doar că va scoate un single în curând care să le dea fanilor o idee despre ce vine pe el.

Apoi în Iulie a scos piesa VREM, produsă de inginerul lui de sunet, GAV, cu care apare în clip dând raid unei case cu ce poate fi descris doar ca un grup de mercenari.

Tot odată cu VREM au început să se audă mai pronunțat și influențe diferite în muzică, cu flow-uri puțin mai anii ‘90 și un beat mai hip-hop decât drill.

Deși anticiparea pentru proiect creștea, n-am primit al doilea single de pe HANNIBAL LECTER până după toate concertele de vară și balurile din toamnă.

La finalul lui Octombrie, după ce a anunțat că scoate albumul luna asta, a lansat intro-ul lui – DEBANDADĂ FAC – cu un clip nebun rău de tot.

Ras în cap, legat și cărat printr-un spital de nebuni, M.G.L. își primește masca de Hannibal pe un beat care sună a coloană sonoră de film făcut de C.S.T.

Apoi, fix când beat-ul începe să intre mai agresiv, e descătușat și începe să facă haos în spital.

După clip, s-a lăsat liniștea până Miercurea trecută când M.G.L. a postat coperta albumului și tracklist-ul scris cu cretă pe masca de Hannibal Lecter.

Abia atunci a anunțat că albumul urma să iasă Vineri, precedat de un listening party Joi seara în Azero la care urmau să bage muzică și supernOva, C.S.T, Swisher și GAV.

După ce s-a făcut haos în Azero și s-au terminat de pasat copii semnate ale albumului prin club, a ieșit HANNIBAL LECTER la 00:00 Vineri.

Pe parcursul a 13 piese agresive de zici că te bate din căști, M.G.L. a dat cele mai bune strofe ale lui de până acum pe beaturi de la C.S.T – care a produs cam jumătate din album – GAV, Mvrcu și Haake.

Deși inițial zicea că e posibil să scoată albumul fără invitați, toți care apar îl completează bine de la Macanache care parcă aproape fură ALL IN cu o strofă extrem de lungă, la IDK pe GIN, Petre Ștefan pe ESPRESSO și RAVA și Swisher pe KOBE.

M.G.L. și-a asumat că albumul ăsta o să le arate oamenilor exact cine e el ca artist, ceea ce nu întotdeauna duce și la succes comercial, dar a dus albumul ăsta pe locul 1 în toate top-urile de streaming, de unde nu pare că pleacă prea curând.

Pentru un artist, oricât muncește să își perfecționeze filmul, nu există vreo garanție că lumea îl va și înțelege.

M.G.L., în 3 ani, nu doar că a reușit să se facă înțeles de toată țara, dar, odată cu lansarea albumului HANNIBAL LECTER, a ajuns oficial în vârful industriei muzicale, de unde doar el știe ce urmează să facă.

viziunea Clujeană a unui hip-hop unit
viziunea Clujeană a unui hip-hop unit
în skatepark și unde a ajuns de acolo
în skatepark și unde a ajuns de acolo
să vedem cum cântă Deliric cu formația și restul trupei
să vedem cum cântă Deliric cu formația și restul trupei
Ai dat de fundu' sacului cu articole...