Cu cât intrăm mai adânc în primăvară, zilele o să se tot lungească și gradele o să tot crească, iar odată cu asta mințile noastre o să stea din ce în ce mai mult la orice în afară de treabă.
Primăvara asta, mai mult ca în aceeași perioadă anul trecut, apar date de lansare de album zici c-ar fi ghiocei la colț de stradă.
De INTIM al lui Alduts Sherdley și Heaven Was The Curse al lui Ghosty Punk abia am povestit, da’ Februarie s-a încheiat tot în R&B cu the night we met al lui Bittner.
Dacă de Bittner n-ați auzit, anturajul lui sigur îl știți. 4226, în frunte cu RAVA, e în general un grup cunoscut pentru trap agresiv, de aici probabil și locul mai în umbră al lui Bittner care a profitat c-a intrat reflectorul pe el ca să lanseze un EP cu un sound total diferit de ce am mai auzit de la ei până acum.
Dacă Februarie a fost plin de muzică bună, Martie pare că va fi la fel.
Fix pe 1, după o pauză de aproape 2 ani de la ultimele lansări solo, KEED ne-a dat un mărțișor frumos rău de tot și a început să ne pregătească lansarea celui de al doilea album solo al lui, numit David.
După cum zice și titlul primei piese de pe David – pe care a lansat-o tocmai în Noiembrie – REGELE S-A ÎNTORS.
Asta în primul rând pentru că primul lui album se cheamă Regele, iar în al doilea rând pentru că, deși a fost extrem de activ anii ăștia doi, activitatea lui Keed a fost mai mult în jurul gătitului și a Șatrei.
Acum, s-a întors în forță cu niște piese care ne-au făcut să anticipăm albumul ăsta mai mult ca orice a scos Keed în trecut.
După REGELE S-A ÎNTORS, ne-a servit o bucată frumoasă rău numită HIP-HOP, care a venit la pachet cu strofe de la NOSFE, Macanache și Vlad Dobrescu în care se cântă despre generațiile diferite de rap și beef-urile dintre ele.
Majoritatea albumului e încă învelită în mister, dar, deocamdată, Keed ne-a zis că ne putem aștepta să-i vedem pe Guță, BRUJA și RAVA, cu focusul fiind pe cine e Keed în afara muzicii, adică David.
Dacă nu vă e simplu să țineți minte sărbătorile din luna Martie, anul ăsta fiecare dintre ele vine și cu câte-o lansare diferită care să ne ajute pe toți.
De 8 Martie, de exemplu, Bvcovia scoate albumul Vise Lucide ca să pună capac unui flux mare de piese de succes pe care le-a scos în ultimul an, de la OKAY cu Marko Glass – cu care pare că scoate și BANDO 4 în curând – până la Ole pe care îl are pe fkin’ Snoop Dogg ca feature.
Vise Lucide a fost anunțat oficial luna trecută, atunci când s-a lansat Iubire sau Obsesie cu Sami G.
Un alt artist care ne-a promis album anul ăsta și ne tot dă pe la nas cu el este Calinacho.
La fel cum face înainte de fiecare release din ultimii 2 ani, tot pune Q&A-uri pentru fani pe story și mai țârâie câte-o informație despre direcția sound-ului și temele de pe Ai grijă – nume pe care l-a aruncat în glume pe broadcast channel-ul lui pentru luni întregi până l-a dezvăluit ca fiind oficial – dar nu anunță niciun detaliu.
Ce se aude pe Insta – no pun intended – e că albumul e aproximativ gata și că urmează să-l scoată în următoarele luni, dar cine știe ce se mai întâmplă pe drum.
Știm că deja v-am aruncat multe albume de la mulți artiști în față, dar mai sunt o grămadă.
Încă nici n-am povestit de BANDO SEASON RELOADED al lui Solomon care a apărut weekendul trecut, de LUCIFER al lui RAVA pe care-l amenință de aproape un an deja sau de faptul că după ce a postat coperta și tracklist-ul pentru SL2 acum câteva luni și apoi le-a șters, Ian tocmai a postat o copertă și un tracklist noi pentru un album numit BEAST MODE care va avea un listening party pe 24 Martie.
OG Eastbull e și el extrem de activ în ultimul timp, postând tot felul de story-uri care duc cu gândul la piese noi și chiar căutând figurație pentru un clip săptămâna trecută.
Zvonurile despre un album de la el au apărut încă de prin Noiembrie de când a lansat Regula 2, dar, așa cum indică și la finalul piesei ăleia, familia joacă un rol mare în viața lui, deci probabil s-a lucrat într-un ritm mai lent la album odată ce OG a devenit tătic.
Dacă nu era clar după vremea de afară, primăvara a început frumos anul ăsta și vine cu multe de ascultat pe lângă ciripitul’ păsărelelor.
Indiferent dacă schimbarea asta de sezon te lasă plin de energie, cu gândul la iarnă sau cu nasul înfundat – asta e o glumă despre alergii la polen, nu despre cox – se pare că sezonul ăsta apare ceva pentru toată lumea.




















