Grătarul din Allep

La business class pă Andronache
18 martie 2025

Tot ce trebuie să faci ca să ajungi la această comoara din inima Colentinei este să mergi la avionul de la Fundeni și, în zilele mai liniștite, să te iei după fumul grătarului care cară după el un miros greu de egalat – asta dacă cumva nu mai ai baterie la telefon să cauți adresa pe Maps.

Grătarul din Allep e o afacere de familie cinstită cu oameni în spate, cărora le curge adana prin vene. Fără prea multe opțiuni în meniu, orice ai alege are să te surprindă foarte plăcut.

Mâncărurile sunt servite în cantitate ridicată la pachet sau în interior la una din cele două mese ale lor. Dacă totuși nu prinzi loc la masă, nu te supăra. Mergi 10 minute pe jos până ajungi pe malu’ Pulmbuitei, unde mâncarea o să intre elegant la ghiozdan la cel mai frumos picnic.

Conductele s-au uns rapid cu niște ayran periculos, da’ nici nu ai cum altfel într-o situație ca asta.

Pregătește-te să mănânci o mâncare zemoasă și bine antrenată care intră perfect pe un așternut de iaurt așezat în prealabil.

Pe final dacă chiar vrei să te cinstești, te înfigi într-o Mirinda, și cam la asta se rezumă meniul lor de băuturi. Dar nu pentru asta ești aici. Ești aici pentru ce urmează să îți dezvăluim.

Runda 1 – Buchetul de antreuri

un mic joc de glezne cât se prepară comanda

Aici se intră frumos pe:
– o salată de legume de care sincer nu prea o să te atingi că ai altele pe care nu le găsești așa ușor
– un humus original care te unge pe suflet gustos condimentat și uleiat
– o cremă de vinete cu gust puternic de tahini, poate una din cele mai fine salate de vinete mâncate vreodată și stropită elegant cu sumac
– o cremă de usturoi pervers cu maioneză unde, dacă iți place medicina naturistă și nu vrei să mergi la o întâlnire romantică după, s-ar putea să te rupi cu el pentru că e greu de descris acel gust turbat.

Nota: 10/10

Deja până aici s-a călcat numai cu picioru’ drept – încearcă să nu le dai gata pe toate din prima pentru că o să mai vrei să le combini și cu ce vine de pe grătaru’ ăla nemernic. Iar pentru pasionații de usturoi clar crema asta o să devina rapid o atracție.

Runda 2 – Kebab / Adana Hummos

farfuria cu pachet AMG

Runda doi nu este altceva decât o farfurie antrenată cu un buchet de kebabi ornați cu legume suculente, coapte la grătar, acoperite toate cu niște lipii erotice zemoase pline de sos condimentat și mărărit. Cartofii sunt așa la vrăjeală ca să ai cu ce să mai aduni niște salate de la antreu. La farfuria asta ești obligat să le mănânci pe toate împreună și să te bucuri de gustu’ ăla turbat de bun.

Pregătește-te să te lupți cu sosu’ grav pe care nu o sa vrei sa îl pierzi printre degete și nu uita să tapetezi conducta cu ayranu ăla dur.

Nota: 10/10

Kebabu’ e ceva greu de egalat până și la casele mari. E clar că aici s-a grătărăgit atât de mult încât iți fac farfuria și cu ochii închiși și tot la fel de bună iese.

Concluzia e că în spatele locației patinate de timp se află o familie care le are cu arta grătarului, unde merită să mergi și să îi lași să îți arate superputerea kebabului.

După ce ai balotat toată farfuria pe sistemu’ puțin de aici cu puțin de aici și o gură de aici, nu rămâne decât să iei un Cico la pachet și să te urci într-un Uber Black, că după mâncarea asta porți prea mult talent ca să te mai urci în 21.

și ce au de gând să facă acolo
și ce au de gând să facă acolo
ca să-i ascultăm noul album
ca să-i ascultăm noul album
Un fel nou de a asculta muzică în București
Un fel nou de a asculta muzică în București
viziunea Clujeană a unui hip-hop unit
viziunea Clujeană a unui hip-hop unit
Ai dat de fundu' sacului cu articole...