A venit momentul să recunoaștem că nu mai putem să forțăm vara, ceea ce pe de o parte înseamnă că, oricât ne-am dori, nu mai avem soare și zile lungi, dar pe de altă parte înseamnă că putem să scoatem și noi din dulap altceva în afară de pantaloni scurți și tricouri.
Cu toate astea, poate nu toți vrem să purtăm aceleași pulovere și geci pe care le-am trântit și toamna sau iarna trecută, ci căutăm ceva fresh care să stea bine pe noi și să n-aibă scamele deja prinse în material.
Tocmai de aceea, ne-am gândit să facem o mini listă de produse de la branduri românești, unele de la noi de pe shop și altele nu, care pot să vă umple dulapul sezonul ăsta.
Începem cu geci, dacă tot a plouat rău – ba chiar în unele zone din țară a și nins – în ultimele zile.
Nouă personal o geacă care ne place mult rău de tot și pe care, fix din motivul ăsta, am adus-o recent pe stoc la shopul nostru e jacheta Alien de la Doctor Bu.
Făcută dintr-un denim gros dublat pe interior și pictată cu clor, e perfectă de tras peste un pulover – mai ales că are ea deja glugă – și purtat în zilele reci care urmează.
În același timp, dacă ai nevoie de ceva bun pentru ploaie, e posibil să preferi coach jacket-ul ROR de la KRCKBRND, pe care-l găsești și la ei pe site dar și la noi.
Nu mai are atât de multe mărimi disponibile, iar fiind alb e posibil să te sperie gândul că o s-o murdărești, dar e dintr-un material impermeabil care din experiența noastră, pentru că asta e geacă pe care chiar o avem și o purtăm destul de des, se curăță super ușor și, mai mult de atât, e făcută cu atenție super mare la detalii, ca toate produsele de la KRCKBRND.
Iar dacă cumva ești friguros rău, am găsit ceva bombă care pare extrem de pufos, și anume sherpa-ul ăsta de la Sneaker Industry.

Pe lângă simplitatea lui și culoarea care îl face bun de trântit fără să se păteze prea evident mai e și la redus super mult la preț în momentul scrierii articolului ăsta pentru că nu mai e disponibil decât într-o singură mărime, deci noi zicem că intră bine.
Iar dacă tot am început cu 3 variante de geci, continuăm cu 2 variante de pulovere care ne plac super mult.
Pentru noi hanoracele, mai ales că stăm mult pe afară și trebuie să ne apărăm capetele pe cât posibil de ploaie și vânt și să și încercăm să arătăm bine atunci când o facem.
De asta ne plac foarte mult hanoracele pe care le-au lansat prietenii noștri de la BAVI Feeling săptămâna trecută ca să celebreze toți membrii Bearnie Club, adică cei care au deja căciula lor super populară, și pe care le găsiți ori la noi pe shop, ori la ei pe site.
Sunt și calitative, grosuțe și, cel mai important, distressing-ul, accesoriile micuțe și patch-urile de pe ele le fac să arate foarte bine, mai ales la ce preț mic au.
Dacă în schimb vreți ceva fără glugă și puțin mai colorat, noi încă mai avem pe stoc câteva bucăți din puloverul crewneck făcut în colaborare cu Duckseal pe care l-am lansat mai devreme în an.
Pe lângă faptul că și el e puțin gros și că am luat un bumbac super calitativ pentru el, e lucrat complet manual de echipa noastră, ceea ce înseamnă că putem mereu să ne asigurăm că țin bine ațele și că nu o să se strice prea curând.
Mai mult de atât, e și făcut într-o nuanță de verde destul de atipică pe care sigur n-o găsești în altă parte.
Ca să încheiem fără să ne lungim, n-o să povestim de pantaloni, că dinăia sunt multe feluri care se pupă cu tot felul de gusturi, nici de brățări, ceasuri și lanțuri, pentru că alea stau pitite pe sub geci pe vremea asta, ci mai degrabă de un ghiozdan de la BUMbagR pe care l-am descoperit recent.

Deși la suprafață e simplu și negru, un lucru care ne-a dat pe noi pe spate e faptul că e făcut din neopren și ca rezultat complet waterproof, iar mai mult de atât e suficient de mare încât să încapă în el un laptop – pentru care are buzunar special – și o grămadă de alte chestii pe care le cărăm noi de-a lungul zilei, caiete, căști, schimburi și snacksuri.
A, și e și primul ghiozdan pe care l-am văzut noi făcut în România, nu că n-ar mai fi existat și altele de care nu știm.
Cu asta ne-am încheiat noi lista de haine care ne-au plăcut mult în ultimul timp, dar dacă nu v-au ajuns sau căutați totuși pantaloni, tricouri, bijuterii, șepci, căciuli și vreți să aruncați un ochi pe la branduri românești, sigur găsiți ceva ce o să vă placă pe curent.shop – da, chiar ăla e site-ul, atât de simplă am făcut treaba.
























